-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

MARŞUL pentru păduri, duminică şi la Bistriţa!

Rugăm să ni se alăture toți cei care cred că merităm răspunsuri la întrebările puse de ani întregi și toţi cei care iubesc pădurea!” Cam aşa sună îndemnul celor de la Tăşuleasa Social. Bistriţenii sunt invitaţi duminică, 3 noiembrie, de la ora 17:00, în faţa Consiliului Judeţean!

Douăzeci de milioane…! Acestea sunt noile cifre dezvăluite din Inventarul Forestier Național privind volumul de lemn care dispare anual fără acte din pădurile României. Mai grav este că această cifră a fost ținută secret de autorități.

Aşa începe mesajul celor de la Agent Green și Greenpeace România care anunţă un marş de proporţii, mâine, 3 noiembrie, în Piața Universității din Bucureşti. În felul acesta vor să contribuie la oprirea tăierilor ilegale.

Ni se fură nu doar arborii, ci şi oxigenul…!

Ce înseamnă 1 metru cub de lemn? Cam atât se găsește într-un arbore înalt de 8 metri cu circumferința medie a trunchiului de 125 cm. Ca să ajungă la grosimea asta, copacul crește încet timp de vreun sfert de secol, acumulând dioxid de carbon și oferind oxigen, umiditate, umbră, viață. De-a lungul întregii sale existențe, un arbore fixează cam 20 de tone de carbon din atmosferă și produce 118 kg de oxigen pe an, suficient pentru ca doi oameni să poată respira.

Cele 20 de milioane de metri cubi de lemn care dispar în fiecare an din pădurile României înseamnă că fiecărui român i se fură nu doar câte un arbore, ci și oxigenul pentru umătorii doi ani.

Care este dimensiunea acestui dezastru exprimată în bani ?

„E dificil să stabilim valoarea exactă a prejudiciului în urma jafului celor 20 de milioane de metri cubi de lemn pe an din pădurile României”, admit iniţiatorii acestui marş.

Dar un calcul simplu — bazat pe datele din Inventarul Forestier Național (Ciclul II) — demonstrează că dispar cei mai valoroși, mai sănătoși și mai falnici arbori. Fiindcă aceștia pot fi vânduți pentru cherestea cu un preț mult mai mare decât lemnul de foc.

O estimare reținută a prețului mediu al metrului cub de lemn pe piața din România ar fi de 250 lei. În schimb, lemnul pentru mobilă sau construcții se vinde la poarta fabricii cu de 4-5 ori mai mult. Deci România pierde în fiecare an peste 5 miliarde de lei din proprietatea publică (0,6% din PIB-ul întregii țări!). Fără să mai adăugăm costurile sociale, de sănătate, de mediu, biodiversitatea și habitatele distruse, viiturile, inundațiile, alunecările de teren„, avertizează organizatorii.

Bistriţenii NU rămân indiferenţi la acest dezastru

Nici bistriţenii nu au rămas indiferenţi la dimensiunea acestui dezastru: „Nu uitați, ieșim la marșul pentru păduri în data de 03 noiembrie! Vă așteptăm la ora 17:00 în fața Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, să mărșăluim împreună și să atragem atenția asupra suferințelor pădurilor din țara noastră” – anunţă cei de la Tăşuleasa Social.

Cei care vor participa la Marş vor parcurge următorul traseu: Consiliul Județean – Bulevardul Republicii (până la Poliție) – Gheorghe Șincai (pănă în Piața Centrală) – str. Liviu Rebreanu – Consiliul Județean.

Sunt invitaţi la marş „toți cei care cred că merităm răspunsuri la întrebările puse de ani întregi și toţi cei care iubesc pădurea!”

Proteste similare vor avea loc şi la Braşov, Timişoara sau Iaşi.

SOS Pădurile României…!

„Verzii bistriţeni fac apel la conştiinţa iubitorilor de mediu şi îi roagă să participe la marele miting naţional pentru salvarea pădurilor ţării. Menţionăm că această acţiune este organizată de Greenpeace România şi Agent Green. Numai împreună, iubitori ai naturii, putem opri hemoragia şi jaful furtului de lemn din pădurile noastre.

Iată de ce noi găsim şi răspunsul asupra altui aspect îngrijorător privind faptul că ursul carpatin nu îşi mai găseşte locul în arealul său, datorită acestui jaf şi coboară tot mai des din păduri tocmai pentru a-şi căuta hrana pe care nu o mai găseşte din cauza omului.

Vă aşteptăm aşadar în număr cât mai mare să arătăm că ne pasă şi să tragem semnalul de alarmă pentru viitorul guvern şi să le cerem responsabilitate totală faţă de aceste aspecte. Adunarea va avea loc duminică, 3 noiembrie, ora 17:00, în faţa Prefecturii”, a transmis Marius Bălan, preşedintele Partidului Verde Bistriţa.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...