3 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Mare şi străveche sărbătoare: Duminica de Rusalii, ziua în care Biserica ia fiinţă

Mare şi străveche sărbătoare: Este duminica de Rusalii, ziua în care Biserica ia fiinţă, iar Sfântul Duh se pogoară şi peste Bistriţa… Este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, cunoscută drept Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh. Este și sărbătoarea unor înfricoșătoare superstiții:

Ca în fiecare an, la 50 de zile de la Sfintele Paşti, creștinii ortodocși și greco-catolici  sărbătoresc Rusaliile.

Este ziua în care, ascultând cuvintele Sfântului Apostol Petru, aproape 3.000 de oameni s-au convertit pe loc la creştinism.

Este cea mai veche sărbătoare creştină alături de Sfintele Paşti. A fost prăznuită încă din vremea Sfinților Apostoli. În primele secole creştine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt şi a Înălţării lui Hristos. În jurul anului 400, cele două sărbatori au început să fie celebrate separat.

Duminica de Rusalii – ziua în care Biserica ia fiinţă…

Apostolii mărturisesc că Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, ar fi coborât asupra lor în această zi. Au primit atunci darul și puterea de a vorbi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci.

Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 apostoli au început să transmită învăţătura Mântuitorului în diferite limbi. De atunci, apostolii au început să străbată lumea în lung şi-n lat, săvârşind minuni, convertindu-i pe păgâni la creştinism şi sădind credinţa în oameni simpli sau împăraţi.

De Rusalii sărbătorim așadar întemeierii Bisericii creştine. Mai ales pentru că, în aceeaşi zi, Sfântul Apostol Petru a vorbit unei mulţimi imense. Aproape 3.000 de „suflete” s-au convertit, ascultându-l, la creştinism. Ei au fost considerați cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim și nucleul Bisericii de mai târziu.

****

Rusaliile sunt darul prin care Dumnezeu reface lumea frumoasă, locuibilă, dând sens prezenţei Bisericii în lume, reactivând ortodoxia de început a creaţiei…”, explica părintele Constantin Nicula pe tribuna.ro. Preotul amintea cu acel prilej că „Biserica este un Munte al Fericirilor mereu actualizat, ca sens, prin trăirea fiecăruia din noi. Putem trăi fără multe, dar nu fără Dumnezeu.

Zile ca acestea, ale Rusaliilor şi ale pomenirii Sfintei Treimi, nu ne învaţă doar teologie. Ci ne arată de ce este nevoie de frumos ca să nu ne pierdem omenia. Un frumos ca o nostalgie de rai, ca un sens unic, nefracturat de orgoliile şi micimile noastre…”, mai spunea preotul Necula.

Rusaliile – sărbătoarea unor înfricoșătoare superstiții

Numele vine de la sărbătoarea trandafirilor (Rosalia) din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta de dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire a morţilor (Moşii de Vară).

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştele cu cei vii. Ele refuzau să se mai întoarcă în locaşurile lor subpământene şi făceau rău oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii evitau să le spună Rusalii. Le dădeau diferite alte nume precum Zâne, Iele, Frumoase. Se credea că aceste spirite locuiesc pe lângă izvoare, fiind în stare, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor. Sau să-i îmbolnăvească, aruncându-i într-o transă hipnotică. Bolile ielelor nu puteau fi lecuite decât de puterea magică a căluşarilor.

Cel mai probabil, termenul derivă din cuvântul slav „rusalka”. Rusalcele erau spirite ale apei precum nimfele, zânele sau demonii de apă. Erau sărbătorite, pentru a fi îmbunate, în prima săptămână a lunii iunie. Această tradiție păgână, pre-creștină s-a transmis și romanilor, care au denumit rusalca „drăgaică” (drăcoaică, demon).

În această zi era interzis spălatul, scăldatul, și în general, orice apropiere de ape.

De Rusalii, pe alocuri, creştinii îşi împodobesc casele şi gospodăria cu ramuri de nuc sau tei. Se credea că ele feresc gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale Rusaliilor. Credincioșii le sfinţeau la Biserică şi le puneau prin casă, în jurul icoanelor.

În România, începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii sunt zile libere. 

În acest an, a doua zi de Rusalii (21 iunie, când este proslăvită Sfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh) coincide și cu solstițiul de vară. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...