„Mâinile femeilor tăcute” se intitulează expoziția care va fi inaugurată joi, 22 februarie, de la ora 18, la  Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi. Curatorii expoziției sunt Raluca Ilaria Demtrescu și Vasile Duda.

Expoziția Mâinile femeilor tăcute este coordonată de Eugen Alupopanu. 

Expun: MĂRIOARA MOLDOVAN / RAVICA POP / LIVIA PURCILEAN

Artiști invitați: ANDRA ACHIM / EUGEN ALUPOPANU / LILIANA BASARAB / ANCA BOERIU / OTILIA BOERU / EMANUEL BORCESCU / PAVEL BRĂILA / CEZARINA CALOIAN / GEORGE CERNAT / ADRIAN CRÎȘMARU / RALUCA ILARIA DEMETRESCU / VIOARA DINU / MAXIM DUMITRAȘ / MIHAI GÎTMAN / RADU HANGAN / MARCEL LUPȘE / MIRCEA MODREANU / MARIA MORTECI / VASILE RAȚĂ / MIHAI SCEMTOVICI / ALEXANDRU ȘERBAN / LILIAN THEIL / MIRELA TRĂISTARU / CONSTANTIN ȚÎNTEANU / MIHAELA VEZENTAN.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița în parteneriat cu Asociația Comunitarium.

„De-a lungul timpului, generație după generație (de femei) au practicat arta țeserii covoarelor și au transmis tehnica și povestea mai departe. Până la îmblânzirea animalelor de la care oamenii au obținut păr și lână și dezvoltarea uneltelor manual-mecanice, fibrele obținute din plante se împleteau rudimentar iar învelitura obținută avea menirea de a feri de frig.

Cu timpul, senisibilitatea aprinde scânteia nevoii de situații plăcute simțurilor. Astfel apare și se dezvoltă estetica lucrurilor. Țesăturile și ele devin (mai mult decât) decor. Sunt înnodate, împletite de mâini pricepute. Se dezvoltă tehnici sofisticate de obținere și colorare a firului, modele și simboluri populează suprafețele scoarțelor.

Și dacă tehnica țesutului este aproape identică în toate culturile lumii, motivele, formele decorative sunt fundamental diferite pe zone geografice. Pentru că au luat naștere în funcție de condițiile de viață specifice locului.

De o vreme încoace deja, artele până de curând considerate minore – meșteșugurile, ideea însăși de artă rațională, mintală – sunt recuperate și redate circuitului marii culturii.

Femeile destinate istoric de societățile (mai toate) patriarhale – spațiului domestic, cele care stau la vatră și fac treburile casnice, care țes, printre altele – sunt descoperite de scena încântată a artei contemporane.

Astăzi li se oferă loc, târzie recuperare, la tribuna principală… Se consideră că există două epoci ale țeserii covoarelor, cele vechi și antice țesute până la 1800 și cele moderne de după.

Pe noi ne interesează un anume moment în istoria acestei arte: vremea anilor 70 și 80 ai secolului trecut și locul – Josenii Bârgăului din Bistrița-Năsăud.

Trei femei care țes – Ravica lu Niculaiu’ Popanului născută în 1944, Livia lu’ Toaderu’ Drăcoiului născută în 1948, Mărioara lu’ Nelu Van născută în 1948 – toate în Josenii Bârgăului pun la cale o mică întreprindere ad-hoc de țesut covoare pe care le vând mai apoi la târgul de joi din Năsăud.

Țesutul de tipul acesta, să-l numim modern a intrat relativ recent când a apărut cererea extinsă de covoare. Femeile acestea se adaptaseră cererii pieții de covoare. Nevoia consumatorilor lansase cererea, iar țesătoarele au răspuns pieței…  În plin comunism, după ce colectivizarea se încheiase, ele construiseră ad-hoc mici asocieri lucrative, mici celule economice cu scopul de a câștiga un ban, pentru că țesăturile obținute aveau scop comercial.

Au ajuns la noi, prin grija lui Eugen Pop zis Alupopanu, fiul Raveicăi, desene sensibile, fermecătoare realizate de aceste femei, desene cu rostul de a fi model pentru covoare.

Se adunau Mărioara, Ravica, Livia și cu mâinile lor harnice și pricepute desenau, vopseau lâna, atunci când nu cumpărau materialele pentru că apăruseră coloranții chimici și silonul, poliacrilul materiale industriale care astăzi au locul lor în istoria artizanatului, și țeseau împreună.

Una avea războiul de țesut, alta aducea urzeala, cealaltă venea cu lâna. Și meștereau împreună frumuseți. Apăruse hârtia milimetrică. O cumpărau de la oraș ca să poată respecta proporția, detaliul și locul lui precis, gândit cu sens pentru un anume colț. Din penarele copiilor școlari, ele foloseau creioanele colorate și pixurile. Unde nu aveau o culoare, scriau pe locul modelului numele culorii lipsă: verde, galben, alb sau mai specificele: alb murdar, verde bunjeag, mușchi de copac, roș bordo, roș mărie, cafeniu…

Tăceau în timpul lucrului, vorbeau, puneau la cale soarta covoarelor, a ștergarelor a copiilor, a vetrei, a lumii, a artei și a cerului.

Era terenul lor, jocul lor, erau stăpâne acolo. Bărbații nu interveneau, nu aparțineau grupului. Țeseau împreună. Țeseau cele tinere, abia căsătorite în special, se grupau câte doua, vecine, făceau asta toamna, iarna – când nu erau munci ale câmpului. 

Desenele erau gândite ca schiță pentru covoare. Ele au reale veleități artistice, talentul nativ al meșterelor țesătoare e evident, nu oricine desena, intuiția și sensibilitatea culorilor, a proporțiilor cromatice încântă ochiul.

Expoziția aceasta e una de recuperare, repoziționare în context cultural contemporan a meșteșugului arhaic. Se provoacă un dialog peste generații și situații de viață între artele numite istoric și nedrept „minore” și creațiile unor artiști contemporani care au în practica lor artistică preocupare pentru obiectul textil.

Prin punerea lor în casetoane specifice acroșajului actual, desenele Liviei lu’ Toaderu’ Drăcoiului, Raveicăi lu Niculaiu’ Popanului și Mărioarei lu’ Nelu Van dă și dimensiunea de operă de artă vizuală contemporană…”, argumentează curatorul Raluca Ilaria Demetrescu.