1.7 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 22, 2025

Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, propune o nouă perspectivă: Nașterea Domnului, unica „resetare” adevărată a lumii

Episcopul Macarie Drăgoi, originar din Spermezeu (Bistrița-Năsăud), propune o nouă perspectivă, în Pastorala la Nașterea Domnului. Episcopul vorbește despre „marea resetare”, dar și despre lumea „care promite sănătate eternă, dar care permanentizează spitalul; care promite fericire doar dacă ești deposedat de toate cele firești. O lume a controlului, a supravegherii, a raționalizării, a penuriei…” 

Episcopia Europei de Nord din Stockholm – coordonată de episcopul bistrițean Macarie Drăgoi – a publicat tradiționala Pastorală la Nașterea Domnului. Mesajul este pe cât de emoționant, pe atât de lucid și pătrunzător:

„Vă invit să privim toată pronia dumnezeiască a Întrupării Fiului lui Dumnezeu și dintr-o altfel de perspectivă. (…) Întrupându-Se Hristos Domnul, Prunc fiind, a îngăduit ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, aflată în grija Dreptului Iosif, să nu găsească găzduire decât într-o peșteră din Betleemul Iudeii.

A îngăduit ca Irod să ucidă prunci neprihăniți și să sufere maici nevinovate. Nu a voit, S-a întristat văzând răutatea oamenilor, dar a îngăduit ca Maica Domnului și Dreptul Iosif să fie nevoiți să ia calea unui exil forțat. Umilul grajd corespunde Crucii de mai târziu, pe atunci blestemat instrument de condamnare la moarte; prigoana lui Irod cu prigoana mai-marilor iudeilor față de El; iar suferințele tuturor maicilor pruncilor uciși, cu durerea resimțită de Maica Îndurerată la răstignirea Fiului său și Mântuitorului nostru.

… a îngăduit răului să se desfășoare, a îngăduit să se descopere ce este în inimile oamenilor…

A îngăduit toate acestea, aparent în deplin contrast cu făgăduințele mesianice ale nașterii Sale. Mesia se naște, este acum printre noi, dar iată că nu-și zdrobește vrăjmașii, iată că nu intervine pentru a opri nebunia, crima, răutatea.

De ce? Întâi de toate, pentru că Dumnezeu respectă întru totul și până la capăt libertatea omului. Îi respectă demnitatea, chiar și când este vorba despre ucigași, tirani, vânzători de frate. Pentru că Dumnezeu s-a întrupat, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7), asumându-și până la capăt „sărăcia” noastră, adică asumându-și plenar condiția umană în cea mai vulnerabilă ipostază a sa, afară de păcat. (…)

A îngăduit toate acestea deoarece Fiul lui Dumnezeu nu S-a întrupat ca să elimine suferința din lume, ci ca să o umple cu prezența Sa. ne ia pe umerii Săi, ca pe o cruce, și să ne ajute să o traversăm, să o purtăm mântuitor.

Preaiubite frate și preaiubită soră,

Să ne amintim, așadar, bucurându-ne de Nașterea Domnului, de ce fel de Mesia avem și de cum lucrează El în lume. (…) Iată, dragii mei, intrăm deja în al doilea an al unei „mari resetări”, adică al felului în care s-au sfătuit între ei mai-marii lumii să o schimbe și să o stăpânească.

Și ei vor să re-întemeieze lumea, dar într-un mod faustic, viclean, utopic. O lume care promite eliberare, dar care aduce robie; care promite sănătate eternă, dar care permanentizează spitalul; care promite fericire doar dacă ești deposedat de toate cele firești. De fapt, această „resetare” aduce mult cu ceea ce noi românii am trăit cu doar câteva decenii în urmă.

O lume a controlului, a supravegherii, a raționalizării, a penuriei. A unor lipsuri planificate, a unei stări permanente de teroare, a stăpânirii prin divizare. Îi spuneam, pe atunci, comunism. Iată că revine, de această dată în forme noi și cu ajutorul noilor tehnologii. Bate chiar un vânt de schimbare chiar și în ceea ce privește marile sărbători creștine și nu suntem prea departe de reîntoarcerea lui „Moș Gerilă” în locul Crăciunului.

Este o lume pe care vizionarul monah Nicolae Steinhardt de la Rohia a descris-o profetic într-unul din eseurile sale din tinerețe: „Unii ar voi să vadă lumea organizată după stilul şi asemănarea unui spital. Ei visează numai analize, controale, vizite, inspecţii, injecţii, certificate, fişe, observaţii, carantine, diete, prescripţii şi operații.

Societatea omenească ar deveni, în acest vis urât, un sanatoriu cu disciplină de fier, cu paturi numerotate, pază la poartă, o plapumă de om, 250 g de pâine pe zi, un număr fix de calorii, vaccinuri săptămânale, radiografii lunare, măsurători anuale şi înmormântare igienică la sfârşit.

Preaiubiții mei,

Toate acestea sunt, după cum se vede, îngăduite de Dumnezeu. El știe când și cum va pune hotar „sfaturilor căpeteniilor” (Psalmul 32, 10). Dar ceea ce știm este că El are ultimul cuvânt, „sfatul Lui rămâne în veac”. Ceea ce mai știm este că, deși nu I se face loc în această lume resetată, El este cu noi. „Cu noi este Dumnezeu”, cu noi este Hristos Emanuel, dacă și noi rămânem statornici întru El. Și dacă nu e loc pentru El în această lume, așa cum nu a fost nici când S-a născut, fiind culcat în ieslea necuvântătoarelor, nu va fi loc nici pentru noi.

Aceasta ne îndeamnă să fim mai treji, mai veghetori, mai concentrați la esența vieții. Ne îndeamnă să râvnim la Împărăția Cerurilor, adevărata noastră casă, adevărata noastră patrie. Ne îndeamnă să căutăm compania prietenilor lui Dumnezeu, a casnicilor Săi. Ne îndeamnă să venim la Biserică, să ne curățim și să ne vindecăm sufletele în Taina Spovedaniei, cuminecându-ne cu Trupul și Sângele Său.

Acestea împreună mărturisind și lucrând, împreună aducând închinare Pruncului Cel născut în ieslea Betleemului și a inimilor noastre, vă urez praznic sfânt și înălțător, bucurie curată și plinirea tuturor așteptărilor de bine.

Al vostru slujitor, frate și prieten,

de tot binele voitor și fierbinte rugător, 

Părintele Episcop Macarie

Textul integral al Pastoralei la Nașterea Domnului poate fi consultat AICI.

Foto @ orthphoto.net

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...