-1.2 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Lucrările la Sala Polivalentă din Unirea, tărăgănate de pandemie

Lucrările la Sala Polivalentă din Unirea nu avansează în ritmul dorit. În mare parte, motivul e unul și același, indiferent de ”palier”: pandemia pune piedici. Unele materiale nu sunt pe stocuri, altele nu ajung din cauza problemelor legate de călătorii.

La începutul lunii aprilie 2019, președintele CJ BN supunea spre aprobarea consilierilor județeni, „studiul de fezabilitate pentru cel mai important proiect sportiv din istoria județului nostru!”

Visul de a realiza un stadion la standarde UEFA, cu 10.000 de locuri, unde vor putea fi practicate peste 10 sporturi fusese prezentat în februarie 2019.

Proiectul pentru realizarea acestui Complex – a celei mai frumoase Săli Polivalente din România – a fost aprobat de Guvern în  septembrie 2019. O lună mai târziu, se semna contractul de finanțare.

În  iunie 2020 au început lucrările efective la acest proiect.

Deși se estima că la finalul anului 2021 Sala Polivalentă va putea fi ”oferită” bistrițenilor, lucrurile nu stai deloc așa. Pandemia a pus serioase piedici avansării lucrărilor în ritmul dorit.

Lucrările nu pot avansa în ritmul dorit din cauza pandemiei. Unele materiale necesare nu sunt pe stocuri, deoarece operatorii au avut personal infectat cu COVID, deci au rămas în urmă cu producția. Alte materiale trebuie să sosească din alte țări. De exemplu, pardoseala specială, din arțar, sosește din America. Ei bine, va ajunge la noi abia anul viitor. Toate sunt întârziate din cauza pandemiei” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al CJ BN, Mihaela Ivan.

Între timp, s-a lucrat intens la amenajarea terenurilor de sport din jurul Sălii Polivalente.

CE cuprinde Complexul Sportiv în valoare de 80 milioane de lei:

Construcții efective:

– Corp clădire Sală Polivalentă (7.350 mp);

– Pistă de atletism (132.5 m lungime);

– Teren de handbal (exterior)

– Teren de Tenis (exterior)

– Teren de baschet (exterior)

Cifre importante:

– 475 locuri de parcare auto și 10 locuri de parcare autocare

– 2.675 locuri în Sală (inclusiv tribuna retractabilă de 640 de locuri);

– Pentru concerte: 5.015 locuri (2.675 în tribune și 2.340 pe teren);

– Suprafața întregului complex: 30.166 mp (3 hectare)

ALTE DATE IMPORTANTE:

– Stadion cu 12.000 locuri pt fotbal cuprins în ”Lista Sinteză” a MDRAP

– Bază sportivă ”TIP 1” (teren sintetic de fotbal cu tribună de 500 de locuri, teren de minifotbal/handbal/baschet, cort vestiare) – CNI

– pistă de alergare si teren de iarbă (din bugetul Consiliului Județean);

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.