În urma lucrărilor executate de către constructorul contractat de Primăria Bistrița – pentru obiectivul „Reconfigurarea axei de transport public pe traseul Str Gării-B-dul Decebal-Str Andrei Mureșanu-Str Năsăudului-Municipiul Bistrița” – a fost avariată astăzi una dintre conductele de apă Aquabis de pe strada Năsăudului.
„În vederea remedierii acestei avarii, am fost nevoiți să sistăm furnizarea apei potabile pe Străzile Năsăudului, Calea Moldovei, Andrei Mureșanu și străzile adiacente până în jurul orei 16.00”, transmite Aquabis.
Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.
Menționăm faptul că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată și este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate. Din acest motiv, în unele situații anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă.
În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității), fapt pentru care înainte de consum, vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute pentru limpezire.