Are doar 23 de ani și a avut parte până la vârsta aceasta de aventuri cât alții într-o viață. Este povestea de film a Luanei Șeu, singura româncă ce a absolvit una dintre cele mai prestigioase școli de teatru din New York.
Modestă, prietenoasă din cale-afară și cu o etică a muncii pe care doar la lideri o întâlnești. Așa am întâlnit-o pe Luana Șeu, o bistrițeancă de 23 de ani, care se poate lăuda cu o performanță greu de egalat. Este prima și singura româncă ce a reușit să termine American Academy of Dramatic Arts cea mai veche și una dintre cele mai prestigioase școli de teatru din New York.
Luana visa să facă teatru la New York încă de când era în școala generală. A muncit enorm să ajungă acolo, deși majoritatea privesc artele performative drept un cumul de talent și cam atât. Își amintește că inclusiv profesorii râdeau de ea când le spunea care este visul său:
„Mi-am dorit să dau la actorie, în New York… Îmi amintesc că am zis asta în clasa a VIII-a și profesorii râdeau de mine. Și în liceu spuneam asta… o spuneam așa încet. Aveam motivația asta mare în mintea mea și făceam voluntariate și mă implicam în toate evenimentele caritabile. Știam că în Statele Unite este foarte important să arăți că ești un lider și un om care se implică în activități sociale extracuriculare. Am făcut asta obsesiv: am fost la toate festivalurile de teatru, am făcut voluntariate enorm de multe, am făcut multă muncă pro bono ca să mă pregătesc. Știam că competiția pentru școala de actorie din Statele Unite e foarte mare. Știam că alții au oportunități încă din liceu, să meargă la concursuri, să participe la piese. Știam că eu nu am oportunitatea aceasta în România. În România nu prea se lucrează în grup, așa că mi-am făcut eu posibilitățile, nu am așteptat”, precizează tânăra artistă.
Foto: Irina Artenii
Luana: „Am mers în toate oarbă, crezând că nu mai există nimeni, că nu am competiție”
Pe lângă talent și munca asiduă, Luana a mai avut un as în mânecă: părinții săi. Aceștia au încurajat-o fără nicio obiecție încă de când era mică. Nu i-au refuzat nici liceul ales, situat la câteva sute de kilometri distanță de casă. Nu i-au refuzat anul petrecut în Bruxelles după finalizarea liceului și nici aventura din Statele Unite ale Americii. Acest lucru pare surprinzător, mai ales că nici tatăl și nici mama Luanei nu prea au avut tangență cu artele. Tatăl a fost colonel în Poliție, iar mama sa femeie de afaceri.
„Încă de când aveam 4 ani, eu nici nu puteam să vorbesc corect și voiam să fiu actriță sau să fac ceva performativ. Au observat, nu m-au oprit nicio secundă. Eu cred că dacă îi spui copilului tău ești frumos, ești bun, ești talentat, ești deștept, ești descurcăreț, de când e mic, el crește cu ideea că e cel mai bun, cel mai descurcăreț. Am mers în toate oarbă, crezând că nu mai există nimeni, că nu am competiție, că eu pot să le fac pe toate. Niciodată nu mi-au spus de exemplu: să te gândești la un salariu, cumva mi-au văzut responsabilitatea din punct de vedere financiar”, povestește bistrițeanca.
Luana, alături de mama sa Foto: Kabos Bela Alexandru
A terminat Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, după care a petrecut un an la Bruxelles. Acolo și-a pus la punct limba engleză. S-a pregătit și pentru audițiile ce aveau să o ducă la cea mai râvnită școală de teatru și actorie din New York.
Au acceptat-o două școli renumite de actorie din SUA
„Aveam două opțiuni New York Film Academy în Los Angeles și American Academy of Dramatic Arts în New York. Era a patra sau a treia căutare pe Google la școli de actorie din New York. Mă gândeam…înseamnă că e o școală de elită, eu vin dintr-un oraș așa de mic… acolo merg oameni care poate chiar au o carieră în spate să fie și mai buni în ceea ce fac”, precizează Luana.
La 20 de ani se număra printre puținii români acceptați la American Academy of Dramatic Arts. La 22 de ani era singura româncă ce reușea să și termine prestigioasa școală. Au fost doi ani de muncă intensivă, cu vacanțe foarte puține. Atât de puțin timp liber avea, încât și-a permis să vină acasă o singură dată în doi ani.
Crede că i-a impresionat cu nevoia de a face. A spus comisiei că este obsedată să devină pe zi ce trece tot mai bună și că știe și să piardă, pentru că da, în actorie, la 99% din audiții auzi NU și doar la 1% din ele cuvântul magic: DA.
La 23 de ani poate spune că este actriță, fotograf, producător, muzician și dansator. De aparatul foto s-a îndrăgostit în copilărie și chiar a făcut primii bani cu ajutorul lui.
Chiar și acum de multe ori recurge la această pasiune pentru a se întreține. După ce a terminat școala, în Brooklyn, tot aparatul foto a ajutat-o să se întrețină, în vremuri de pandemie, nu tocmai prietenoase economic vorbind.
Foto:Laura Bâlc
Lucra ca și ospătăriță și barista, iar când ajungea acasă recurgea la aparatul foto pentru a-și completa veniturile. Și-a amenajat un studio acasă, unde în prima fază fotografia actorii. A ajuns mai apoi să facă fotografie de produs și de modeling. Fotografia i-a permis și să renunțe mai apoi la jobul de ospătăriță.
„Făceam foarte multă fotografie. Mi-am deschis un mic studio în casă. Făceam și ospătărie și barista, de toate. Aveam 5 joburi într-unul. În primă fază am făcut fotografie pentru actori, iar după am ajuns să fac și fotografie de produs și pentru modeling. A crescut atât de mult până când am putut să renunț la job-ul de ospătărie și barista și am putut să fiu full time fotograf”, spune Luana.
Ca asistenta din „The Devil wears Prada”…
Primul său job în Statele Unite a fost de asistentă la departamentul costume al școlii unde învăța. A lucrat ca asistentă din al doilea semestru al primului an, până la final.
„Școala făcea producții foarte mari. Departamentul de costume avea foarte mult de lucru. Eu primeam responsabilitatea unei anumite producții și trebuia să mă asigur că toate sunt pregătite, călcate, în ordine, pentru actori. Eram ca asistenta din „The Devil wears Prada” câteodată. A fost o experiență foarte frumoasă, acolo am înțeles de fapt ce înseamnă să fii angajat cu acte”, rememorează Luana.
Deși a muncit pe brânci, Luana a fost nevoită să recurgă la burse pentru a putea face față cheltuielilor, deloc mici. A primit din al doilea semestru și până la final, bursă de merit și chiar bursă socială.
Foto: Chris Devour
Am întrebat-o ce meserie i-ar recomanda unui tânăr la început de drum:
„Dacă cineva m-ar întreba vreodată ce să se facă în viață i-aș recomanda să aibă o diversitate de opțiuni. Cea care pare cea mai departe poate să devină un viitor. Asta s-a întâmplat la mine.”
După terminarea școlii a avut posibilitatea să mai rămână un an în Statele Unite și chiar să colaboreze cu un teatru. Întrucât a terminat școala în plină pandemie, totul s-a mutat online, iar planurile i-au fost date peste cap. A reușit să se întrețină în mare parte cu aparatul foto în acel an.
„A fost horor, toată lumea își dorea să facă ceva, indiferent de situație, inclusiv profesorii. Se uitau la noi și vedeau cât de mult muncim printr-o cameră web…” – își amintește bistrițeanca neobișnuita absolvire pe ZOOM.
Foto: Laura Bâlc
Pandemia i-a pus din nou bețe în roate
S-a întors în țară anul trecut în octombrie și n-a zăbovit foarte mult, ajungând la Paris. Acolo a dat o audiție pentru un teatru, care a și acceptat-o. Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, Luana a fost nevoită să renunțe la acest job.
Acest lucru nu a făcut altceva decât să o canalizeze spre cea mai arzătoare dorință a sa: să se reîntoarcă în Statele Unite ale Americii, cu o viză de artist.
„Pentru mine pandemia nu a fost o scuză să nu fac, chiar dacă eu fac parte din artele performative și toată lumea spunea că artele performative nu mai au nicio șansă acum. Eu nu m-am oprit din a căuta oportunități”, subliniază tânăra artistă.
Ce a impresionat-o la americani? Ei bine, nevoia de a munci constant fără să te plângi. Acest lucru nu doar că a impresionat-o, ci l-a și „furat” de la ei, mai ales că a avut colegi și japonezi, recunoscuți pentru etica muncii impecabilă.
Foto: Chris Devour
A mai impresionat-o felul în care artiștii din SUA reușesc să ia pauze și chiar să se bucure de ele. A impresionat-o și faptul că sunt deschiși să-ți cunoască cultura, mâncarea, modul de a trăi. Un plus a fost faptul că americanii îți respectă meseria, indiferent de aceasta, inclusiv financiar.
Întrebată dacă SUA este țara tuturor posibilităților, Luana spune fără să ezite:
„Da, 100% , am mirosit asta. Ți se poate schimba viața de pe o zi pe alta. Inițial am zis că treaba asta e doar un vis. Acolo dacă ești în șlapi și un tricou cu un logo lumea tot crede că poți să dai ceva. Nu te judecă și nu te subestimează nimeni, așa ușor, cum mie mi se întâmplă aici”.
