-0.9 C
Bistrița
marți, decembrie 24, 2024

Lovit de o creangă în cap, în pădure, dus la spital după câteva ceasuri. Ar fi lucrat la negru

Un incident a avut loc în pădurea comunei Târlișua, ieri. Un bărbat a fost accidentat de o creangă, în timp ce lucra la tăiat copaci. Cum bărbatul ar fi lucrat la negru, a ajuns la spital doar la câteva ore după incident…

Ieri dimineață a avut loc un incident în comuna Târlișua. Un bărbat care lucra în pădure, la tăiat copaci, ar fi fost lovit de o creangă în cap. Acesta a ajuns la spital doar câteva ceasuri mai târziu.

O. Leon are 38 ani, e din satul Șendroaia, comuna Târlișua. Lucra la firma de exploatare a lemnului a lui H. N. din sat Molișet, tot comuna Târlișua. A fost ținut câteva ore în pădure fără să sune la Ambulanță. Iar după câteva ore a fost coborât de L. F. cu jeepul, ulterior transportat cu mașina personală a lui I.S. și cu patronul firmei, la spitalul din Beclean, undeva la ora 13. De acolo a fost dus la Bistrița” a transmis reporterilor Bistrițeanul.ro, Aurel.

Reprezentanții spitalului din Beclean confirmă că pacientul a ajuns cu mașină proprie

La ora 12.10 s-a prezentat la spital un bărbat de aproximativ 40 de ani, cu un mijloc propriu de transport, însoțit de un grup de persoane. Acesta prezenta Traumatism cranio- cerebral, contuzie cerebrală, epistaxis, displazie claviculă stângă, contuzie umăr stâng, în stare de confuzie. 

Acesta a declarat că în jurul orei 09.00 ar fi fost lovit de un lemn, în pădure, unde lucra. Medicii au informat polițiștii Secției 5 Poliție Rurală pentru investigații” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, managerul spitalului orășenesc din Beclean, Bogdan Tușa.

Conform medicilor, ÎNTOTDEAUNA este mai utilă solicitarea unui echipaj medical, deoarece chiar și în timpul transportului la spital i se pot oferi îngrijiri specializate care pot ajuta semnificativ la recuperare. Iar transportul la spital, cu cât e mai repede, cu atât e mai eficient.

De la Beclean a fost transportat la Bistrița pentru investigații amănunțite. Aici a rămas internat.

”Bărbatul din Șendroaia accidentat la pădure a rămas internat la Secția Chirurgie generală, sub observația medicului neurochirurg, întrucât are un traumatism cranian, plus contuzie de umăr prin strivire. Pacientul este în stare stabilă, conștient și cooperant” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătoarea de cuvânt a SCJUB, Camelia Strungari.

Patronul firmei neagă că bărbatul ar fi lucrat pentru el. Aparținătorii susțin că lucra…dar neangajat

Reporterii Bistrițeanul.ro au contactat administratorul firmei de exploatare a lemnului care neagă că victima ar fi lucrat pentru el.

Eu îmi știu toți angajații. Nu am niciun angajat cu numele ăsta. Nu lucrează pentru mine! Deci nu știu unde era și ce făcea când a fost lovit.

E drept că am mers cu el la spital, dar numai așa, ca și prieten, să îl susțin. Nu e angajatul meu” a declarat H.N pentru Bistrițeanul.ro.

Aparținătorii susțin că lucra, dar la negru.

Leon a mai lucrat la el, o perioadă. Apoi a plecat să lucreze altceva. De vreo două luni s-a întors, numa că nu i-a mai făcut angajare. Că de aia nici nu a vrut să cheme ambulanța, poliție, nimic. Că na, lucra la negru. Și i-a zis că să spună la spital că s-a lovit când lucra pentru el, ceva acasă” a mai explicat Aurel.

Polițiștii au deschis dosar penal

Fiind anunțați de medicii din Beclean despre ceea ce a declarat bărbatul, polițiștii au început cercetările. Deoarece în momentul investigațiilor bărbatul nu era coerent în vorbire, polițiștii au deschis momentan dosar penal pentru vătămare corporală. Urmează să continue cercetările.

Ieri, 22 august, polițiștii din Beclean au fost sesizați telefonic, de către personal medical, despre faptul că în UPU Beclean s-a prezentat un bărbat accidentat de un copac, în pădure.

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru- Rareș au identificat persoana în cauză, un bărbat, de 40 de ani, din Șendroaia. Totodată, s-au seziat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătoarea de cuvânt a IPJ BN, Crina Sîrb.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...