19.8 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

Lorant Sas (REPER): „Guvernanții au uitat de românii care se încălzesc folosind lemne de foc”

Potrivit deputatului Lorant Sas (REPER), guvernanții au uitat de românii care se încălzesc folosind lemne de foc și îi ajută cu subvenții doar pe cei care se încălzesc cu gaz și electricitate.

Guvernul pare să fi uitat de românii care se încălzesc cu lemne, susține deputatul REPER, Lorant Sas:

„În contextul crizei energetice și al măsurilor de compensare tarife, destinate consumatorilor casnici, pentru ca aceștia să nu plătească facturi considerabil majorate în cursul următoarelor luni, vă atrag atenția că suntem datori și chiar avem obligații legale și constituționale de a trata în mod egal toate categoriile de cetățeni și nu putem împărți românii în “privilegiați” și “ignorați”.

Astfel, măsurile de plafonare tarife din domeniul energetic se adresează acum doar celor care beneficiază, individual sau prin intermediul sistemelor centralizate de distribuție, de energia produsă prin arderea gazelor naturale, pe care o folosesc în scopul încălzirii locuinței, fără limită de consum!

La ora actuală, doar aproximativ 50% din locuințele de pe teritoriul național sunt conectate la rețelele de gaze naturale, iar în zonele rurale acest procent este mult mai redus. De asemenea, utilizarea energiei electrice pentru încălzirea locuinței ar determina costuri uriașe, cât și depășirea plafonului maximal de acordare măsuri compensatorii.

Ce se va întâmpla cu românii care nu beneficiază de aceste măsuri compensatorii sau de subvențiile acordate de către primăriile din orașele mari și care nu se încadrează în categoria de consumator vulnerabil? În momentul acesta, extrem de mulți cetățeni, nevoiți să-și încălzească locuințele cu combustibil lemnos sau din alte surse alternative, nu beneficiază de niciun sprijin din partea statului.

Vă atrag atenția că, atât în județul pe care îl reprezint, Bistrița-Năsăud, cât și în celelalte județe ale țării, există zone unde oamenii sunt nevoiți să se descurce pe cont propriu, să achiziționeze peleți sau brichete lemnoase la costuri duble sau triple în raport cu aceeași perioadă a anului trecut sau lemne de foc din depozitele primăriilor, din fabrici de profil, acolo unde acestea există, sau de pe piața neagră, în zonele unde nu au altă alternativă.

Acești români nu merită atenția noastră, nu trebuie sprijiniți în lunile de iarnă, precum cei care folosesc gaze naturale?

Măcar acum, în ceasul al 13-lea, deși este prea târziu pentru combustibilul lemnos, care are nevoie de timp și condiții meteo favorabile pentru a pierde din umiditate, să încercăm să amendăm ordonanțele Guvernului României în acest sens, al sprijinirii tuturor categoriilor sociale, fără discriminare.”

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.