-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Locuitorii cartierului Ghinda, avertizați prin Ro Alert de prezența unui urs

Spre miezul nopții, locuitorii cartierului Ghinda au fost avertizați prin Ro Alert de prezența unui urs în zonă. Din păcate, locuitorii acestui cartier au semnalat prezența animalului sălbatic de mai multe ori în acea zonă.

Locuitorii cartierului Ghinda au fost avertizați aseară, spre miezul nopții, de prezența unui urs. Avertizarea a venit prin Ro Alert și a îndemnat oamenii să nu părăsească locuința.

Culmea, locuitorii din Ghinda au avut parte de prezența urșilor de nenumărate ori anul acesta. Mai mult, unii dintre ei au cauzat și stricăciuni în gospodării, în special unde erau și animale.

Săptămâna trecută, un urs a fost lovit de tren la Măgura Ilvei. Acesta și-a dat ultima suflare  în curtea unui localnic. Mai multe detalii despre subiect AICI. O întâmplare cu final fericit, însă, a avut loc la Chiraleș, unde a fost găsit un pui de urs rănit. Acesta a primit îngrijiri medicale și a ajuns la o asociație din Târgu Mureș. Detalii AICI.

Foto: Arhivă

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Io propun locuitorilor sa-l intampine cu o tava cu mici s-o galeata cu bere … ! Deja s-au saturat pana si administratorii fondurilor de vanatoare de ursii care numai pagube fac peste tot si in urma carora oamenii au intrat in ” totzi dr.acii ” de nervi , din cauza politrucilor astia ai nostri de tot ” rahatul ” … ( cu fructe de padure ) , incapabili sa rezolve aceasta problema !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.