10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Localnicii din Nușeni, revoltați că șoferul a cărui mașină a ars aseară nu a rămas pieton

O mașină a fost cuprinsă de flăcări și apoi a explodat, aseară în Nușeni. Localnicii sunt revoltați că șoferul nu a rămas pieton, deși consumase alcool înainte de a se urca la volan.

O mașină a explodat și a ars ca o torță, aseară, în Nușeni. Asta, după ce șoferul, băut fiind, a condus-o – de DOUĂ ori – în câte un cap de pod. După al doilea impact, bărbatul a reușit să iasă din mașină în timp util, înainte ca aceasta să ardă.

Detalii puteți citi aici:

FOTO/VIDEO – NUȘENI: A și insistat! I-a explodat mașina după ce a lovit al doilea cap de pod. Mai devreme intrase în altul

Localnicii din Nușeni, supărați că șoferul NU a rămas pieton

„Nici măcar nu i s-a luat permisul, că nu a fost pe drumul principal! O fost jurat pe băutură la preot și i s-a terminat termenul, o scăpat la viață de alcoolist din nou! Dacă mergea prin centrul satului și făcea o prostie mare, poate așa se luau măsuri și împotriva lui!

Trebuie să moară cineva că să îi lecuiască pe ăștia care urcă băuți la volan?”, au transmis localnicii din Nușeni reporterilor Bistrițeanul.ro

Într-adevăr, conform comunicatului oficial al poliției, șoferul NU a rămas pieton.

La data de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean au intervenit la un eveniment sesizat prin 112 produs în extravilanul localității Nușeni.

La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că, pe o pășune din extravilanul localități, un autoturism a intrat în coliziune cu un podeț, după care a luat foc.

Totodată în afara autoturismului a fost identificat proprietarul acestuia, un bărbat de 55 de ani, din Nușeni, care a fost rănit. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,82mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul în cadrul unui dosar penal, deschis pentru vătămare corporală din culpă” se arată în comunicat.

Totuși, conform oamenilor legii, nu este exclus ca bărbatul să devină pieton în viitor. Odată ce se vor aduna toate informațiile și se va putea dovedi că înainte ca acesta să ajungă cu mașina pe terenul unde a avut loc incidentul, a CONDUS băut pe drum public, se vor putea lua și alte măsuri.

Până la adunarea tuturor probelor însă, bărbatul rămâne cu permisul de conducere în portmoneu.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

      • Nu-i pasă, indiferent de urmări.
        Se poate urca beat la volanul altei mașini, chiar și cu permisul suspendat, anulat sau fără să fi avut vreodată permis de conducere.
        Oricând poate face asta !
        Numai dacă e arestat sau i se taie mâinile ori capul nu mai poate conduce un autovehicul. Chiar și fără picioare poți conduce unul.
        În rest, liber la infracțiuni rutiere…🤷🏻‍♂️

  1. Și daca i se suspendă permisul, nu înseamnă ca nu se poate urca fără permis la volanul alteia. In momentul in care este baut, in mintea lui prea putin contează dacă are permis sau nu. 1 sau 2 infractiuni comise, e egal…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: