-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Mai mult de jumătate dintre bistrițenii care s-au angajat anul acesta prin AJOFM au peste 45 de ani

Circa 1.800 de bistrițeni și-au găsit un loc de muncă de la începutului anului și până în prezent, prin intermediul AJOFM Bistriţa-Năsăud, mai bine de jumătate fiind persoane trecute de 45 de ani.

În primele șapte luni ale anului 2023, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa-Năsăud au fost încadrate în muncă 1.824 persoane, dintre care 860 femei”, anunță conducerea AJOFM BN.

971 au peste 45 de ani, 184 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 240 au între 25 și 35 de ani, iar 429 sunt tineri sub 25 de ani.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale+postliceale (632), urmate de cele cu studii gimnaziale (597). Numărul celor cu studii profesionale este de 375, cei cu studii superioare sunt în număr de 135, iar cei cu studii primare sunt în număr de 85. Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Bistriţa-Năsăud, 1.805 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile”, mai spun reprezentanții instituției.

În ceea ce privește rezidența, 736 de persoane provin din mediul urban, iar 1.088 sunt din mediul rural.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.