2 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Liceul de Arte rămâne fără clasa de Arhitectură! Fiecare liceu, obligat să renunțe la o clasă – ordin de la ISJ

Revoltă, indignare și disperare printre părinții din Bistrița, care au fost informați în această după-amiază că zeci de clase de liceu vor fi desființate în acest an. Între acestea, și clasa de Arhitectură a Liceului de Arte „Corneliu Baba” – unică în județ și chiar în regiune. Concurența aici este foarte mare, specializarea atrăgând anual elevi din Vatra Dornei sau Suceava. ISJ BN a transmis decizia astăzi, în jurul orei 16.00, fără a prezenta criteriile de selecție. Fără a da posibilitatea directorilor să reacționeze sau să-și susțină punctul de vedere…

După publicarea articolului referitor la desființarea unei clase de la Liceul „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, pe adresa redacției au sosit câteva apeluri disperate ale unor părinți din Bistrița. Aceștia s-au arătat dezamăgiți de informațiile primite din partea directorilor – care i-au anunțat despre desființarea a zeci de clase de liceu din județ.

Se știa că numărul elevilor a scăzut dramatic, însă Inspectoratul Școlar BN ar fi trebuit să desființeze clasele de liceu în funcție de anumite criterii. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Surse Bistrițeanul.ro afirmă că directorilor li s-a promis că vor fi invitați la o ședință a Consiliului de Administrație a ISJ BN. La această ședință directorii urmau să fie prezenți, pentru clarificări în legătură cu situația celor 26 de clase care se vor desființa. 

Lucrul acesta nu s-a întâmplat. Nu a mai avut loc nicio ședință. Directorii liceelor nici măcar nu au avut posibilitatea de a reacționa sau de a-și susține punctul de vedere. Li s-a transmis și li s-a sugerat că fiecare liceu sau școală profesională ar trebui să renunțe la câte o clasă. 

Părinții elevilor din Bistrița au fost informați de directori în legătură cu faptul că specializarea pe care și-o doreau nu este aprobată de ISJ BN: „Am un copil în clasa a 8-a care își dorea această specializare. Care se pregătea de luni de zile pentru asta… Acum ce facem…?!? Unde mergem???”, ne-a întrebat un părinte din oraș. 

„Pentru noi a fost un șoc…”

Laura Todoran, directoarea Liceului Corneliu Baba, a explicat pentru Bistrițeanul.ro că a fost informată astăzi, în jurul orei 16, că urmează să fie desființată clasa de Arhitectură. Fără niciun argument, fără nicio motivare concretă. În ciuda faptului că transmisese un memoriu la Inspectorat, încă din decembrie, oferind argumente concrete pentru menținerea acestei specializări. 

Numai în 2020, la Arhitectură au dat examen 87 de elevi, pe cele 28 de locuri, concurența fiind în ultimii ani foarte mare. Totodată, promovabilitatea la examenul de Bacalaureat a absolvenților de la „Corneliu Baba” este de peste 90%. 

A fost un șoc pentru noi… În jurul orei 16 am primit decizia inspectoratului. Acolo este specificat foarte clar că în planul de școlarizare pe 2021-2022 nu se aprobă clasa de Arhitectură…

Grav este faptul că mesajul Inspectoratului Școlar nu conține criteriile pe baza cărora s-a făcut această desființare a clasei.

Nu este absolut deloc echitabil ca un liceu cu două clase – unice în județ – să fie comparat cu un colegiu  cu 7-8 clase. Așa cum nu este în regulă să ignorăm faptul că elevii Liceului de Arte „Corneliu Baba” s-au implicat în viața comunității, fiind prezenți la o mulțime dintre activitățile și inițiativele Primăriei Bistrița, de pildă. 

Se încalcă, astfel, dreptul la educație a unei generații de elevi

Nu au fost transmise criteriile. Noi nu am știut în funcție de ce anume s-a renunțat la clasa de Arhitectură. Clasele noastre au specializări unice în județ. Consider că ar fi trebuit să țină cont de acest aspect, cu atât mai mult cu cât sunt specializări solicitate de părinți și de copii. Promovabilitatea la Bacalaureat este de peste 90%, avem performanțe… Mai mult, atragem elevi din județele învecinate. Au venit la examen în fiecare an elevi din Suceava sau Vatra Dornei, de pe Ilve sau Valea Bârgăului… Nu am avut posibilitatea să ne susținem punctul de vedere… Nu am fost invitați, așa cum ni s-a promis…”, a admis profesoara Laura Todoran.  

Foarte grav – reducându-se această specializare – nu sunt afectați doar elevii orașului nostru. Ci și cei din împrejurimi sunt privați de dreptul de a alege această specializare și la educația dorită. 

Știm că există elevi care își doresc exact această specializare de Arhitectură, nu oscilează și nu vor Arte, vor chiar Arhitectură… Se discuta din decembrie despre reducerea numărului de clase, dar nu am putut acționa în niciun fel, pentru că până astăzi – la ora 16.00 – nu am avut o informare oficială”, a recunoscut Laura Todoran. 

Un răspuns năucitor…

Părinții sunt revoltați, pentru că au primit, la rândul lor, un răspuns năucitor. Inspectoratul Școlar a transmis sec că „Propunerea dvs privind planul de școlarizare pe anul 2021-2022 a fost analizată în ședința Consiliului de Administrație a ISJ BN din data de 15.01.2021, respectând prevederile articolului 13 – aliniatul 1 și aliniatul 3 din Ordinul Ministrului Educației și Cercetării 5599/21.09.2020. Ca urmare a analizei efectuate, vă comunicăm faptul că nu se aprobă clasa a IX cu 28 de locuri liceu zi, filiera vocațională, specializarea Arhitectură, Arte Ambientale și Design…

„Știam că ne aflăm într-o situație dificilă – toate liceele din județ. Dar e prea mult să tai o specializare unică, să tai o clasă din două”, a completat directoarea Laura Todoran.

După mesajul transmis de ISJ BN, profesorii Liceului de Arte „Corneliu Baba” au decis că trebuie să se organizeze, pentru a susține menținerea clasei de Arhitectură. „Din momentul în care am primit documentul oficial, am început să ne organizăm imediat. Am vorbit cu colegii mei, am vorbit cu părinții, vom face tot ce ne stă în putință…

Profesorii Liceului de Arte „Corneliu Baba” vor întâlni mâine – deși este sâmbătă – într-un consiliu profesoral, un Consiliu de Administrație. „Facem tot ce ne stă în putință și pregătim un memoriu. Vom încerca să stabilim și o situație, o bază de date a elevilor care își doresc Arhitectura din tot județul… Țin foarte mult la Liceul de Arte. Mă interesează să fac toate demersurile ca să ne păstrăm clasa”, ne-a mai mărturisit profesoara Laura Todoran, directoarea Liceului de Arte „Corneliu Baba”.

Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud are termen până în 22 ianuarie să transmită Ministerului Educației Proiectul județean al planului de școlarizare. Ar fi încă vreme suficientă să opereze unele mici modificări care să echilibreze situația, pentru binele elevilor din Bistrița-Năsăud, și nu numai…

~ va urma ~

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...