0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Emoționant: Detalii inedite despre legendarul Franz Karl Franchy, născut la Bistrița și laureat al Marelui Premiu de Stat din Austria

Mafta” – nuvela lui Franz Karl Franchy publicată în limba germană la Berlin, în 1941 – a fost subiectul unei întâlniri emoționante, zilele trecute, la Centrul Cultural Municipal. Nepotul scriitorului, dr. Hans Franchy s-a ocupat de traducere. A dezvăluit celor prezenți câteva detalii tulburătoare din viața unchiului său.

Franz Karl Franchy s-a născut la Bistrița în septembrie 1896. Tatăl lui, Josef Franchy, de meserie profesor, provenea din localitatea austriacă Tatzmannsdorf. Negăsind acolo de lucru, a emigrat în Transilvania, unde era o lipsă acută de profesori de limba germană.

S-a stabilit în Bistrița, la școala catolică, și tot aici s-a căsătorit cu o bistrițeancă: Emma Stolzenberg. S-au căsătorit în 1895 și au avut patru copii, doi fii, Franz Karl și Viktor și două fiice, Annemarie și Olga. Locuiau pe actuala stradă Gheorghe Șincai, colț cu Dogarilor. 

Viața lui Franz Karl nu a fost mereu roză. A avut o copilărie frumoasă pe care o descrie în romanul Maurus und sein Turm, (Maurus și turnul său), romanul publicat la Berlin, în 1941.

Dar tatăul său era extrem de sever. Bătaia era la ordinea zilei… A fost foarte atașat de mama lui, care probabil lua apărarea copiilor. Era foarte inteligent și avea note foarte bune la școală. Până într-o zi când s-a îndrăgostit. A început să scrie poezii, nu mai învăța, notele erau tot mai slabe. Atunci a intervenit tatăl lui radical. L-a scos din Bistrița și l-a mutat la Cluj, într-un liceu călugăresc…”, a povestit Hans Franchy.

În Primul Război Mondial a fost ofițer de rezervă și a fost trimis pe frontul polonez. A fost rănit, a ajuns în Austria și a luat hotărârea să se stabilească acolo. Acolo trăiau și bunicii lui din partea tatălui său, dar nu a ținut legătura cu ei, foarte strâns, ci și-a căutat propriul său drum.

A fost un drum spinos. În 1931 s-a stabilit în Austria, iar veniturile lui erau destul de modeste.

Abia din 1938-39-40 a avut succese foarte mari cu piesele de teatru – ne-a mai povestit dr. Hans Franchy.

Una dintre aceste piese s-a jucat de 1500 de ori, pe 50 de scene mari. A fost și transpusă într-un film. Piesa se numea Dreptul la iubire. Din anii 40 a început să scrie proză, renunțând la teatru.

Una dintre cele mai frumoase cărți este Abel schlägt Kain, (Abel îl învinge pe Kain).

Romanul a fost publicat în 1951 și cuprinde minunate descrieri din Colibița, inclusiv cu bisericuța de lemn care a dispărut acum în lac… Apar acolo și episoade cu trecerile peste munți, spre Fântânele, spre Măgura și Candreni, dar și Regele brazilor de pe Valea Tihuței, care nu mai există acum…

În 1921 Asociația Sportivă a Sașilor disputa primul ei meci de fotbal cu FC Club Bistrița – o echipă care juca demult fotbal. În ziarul din acel an, meciul era comentat plin de umor: Cel mai bun de pe teren a fost portarul Franz Karl Franchy. Evident, sașii au pierdut cu 2 la 1.

Dar v-am povestit asta ca să înțelegeți că făcea parte din viața orașului, sub toate aspectele…

Piesa pentru care a primit Premiul de Stat austriac pentru dramaturgie – Zwischen den Gleisen (Printre șine) avea ca subiect viața și conviețuirea românilor, a sașilor, a maghiarilor și evreilor din Bistrița, până în 1944…”, a mai povestit nepotul său.

A fost atașat permanent de locurile natale. Cu orice ocazie a făcut tot posibilul să vină să-și vadă mama, care a trăit până în 1941…

La familia fratelui său l-am cunoscut personal, eram student, stăteam cu gura căscată și ascultam poveștile lui. Știa să vorbească foarte elocvent, avea un limbaj foarte bogat… Ne-a impresionat. Am făcut plimbări cu dumnealui pe unde a copilărit…

Una dintre dorințele lui a fost revină aici, nu doar spiritual ci și fizic. Așa că cenușa lui a fost depusă în cimitirul evanghelic de aici, din Bistrița… O altă dorință a sa a fost ca scrierile sale să fie traduse și în română, să fie accesibile și bistrițenilor… Cred că ne-a auzit în această seară și s-a simțit fericit că Bistrița l-a îmbrățișat…”, a mărturisit, vizibil emoționat, Hans Franchy.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...