Un bărbat de 61 de ani, din Lechința, a fost reținut pentru 24 de ore după ce, beat și fără permis, nu a oprit la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea pentru încă aproximativ 500 de metri.
Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au dispus ieri reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 61 de ani, din Lechința, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
„La aceeași dată, bărbatul a fost observat de către un echipaj al Secției 3 Poliție Rurală Lechința în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172E, prin Lechința, deși avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Șoferul nu a oprit autoturismul la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea pentru încă aproximativ 500 de metri, fiind ulterior oprit și interceptat de către polițiști.
În urma testării etilotest, rezultatul indicat a fost de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei”, potrivit IPJ BN.
El urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de luarea a unei măsuri preventive.