Lăsatul secului, Lăsatul de frupt sau Spolocania s-a potrivit chiar în această duminică, 14 noiembrie. Este ziua în care ne pregătim sufletește pentru postul Crăciunului.
Pe vremuri, oamenii se pregăteau pentru a întâmpina cum se cuvine postul Crăciunului. Cu trei zile înainte, începeau ritualurile și rugăciunile menite să pregătească mintea, sufletul și trupul.
În tradiția românească Lăsatul secului se celebra timp de trei zile. Acestea purtau numele de „Prinderea postului” și erau destinate invocării protecției divine, pentru apărarea pământului și a semănăturilor, a animalelor de muncă și a turmelor, a gospodăriilor și familiilor.
„Se obișnuia ca în prima zi de Lăsatu de Sec să se comemoreze morții, moșii și strămoșii, prin slujbe, parastase, ofrande de colaci, lapte și miere”, ne reamintesc cei de la Centrul Județean pentru Cultură. Ofrandele se puneau pe morminte, apoi se împărțeau copiilor și bătrânilor.
Troițele de la răspântii și de pe ogoare erau împodobire cu cununi de busuioc și din flori de câmp culese în 14 septembrie, de Ziua Crucii.
Unele se împodobeau cu crengi de brad și cu iederă, simboluri ale vieții și eternității.
La fel se împodobeau crucile-cenotaf ale eroilor căzuți în bătălii, cu „paos” pentru „junețea lor nelumită”, pentru viața lor stinsă în fum și praf, în vrăjmășie și războaie, înainte de a-și fi întemeiat o familie în „lumea albă”.
În cadrul gospodăriilor începea marea curățenie a ogrăzilor și a livezilor. Se aprindeau ruguri înalte din crengi uscate și frunze îngălbenite. Se „dădeau focului” semnele de îmbătrânire și de moarte ale naturii, făcând din ele „pat cald” pentru viitoarele roade.
Locuințele erau dereticate, casele văruite, „zestrea familiei” scuturată și împrospătată, ca totul să fie purificat pentru întâmpinarea Crăciunului.
În ziua de Spolocanie, vasele pentru prepararea alimentelor erau fierte cu leșie, ca să nu rămână unse, cu urme de „frupt”.
Finii tineri, căsătoriți în „iest an” duceau daruri nașilor. Colaci din grâu nou, ulcior cu vin, must din strugruri sau ulcioare cu țuică din roada pomilor.
Pentru ultimul prânz „de frupt”, în ajunul Lăsatului Secului, femeile coceau colaci frâmântați cu lapte și ouă, ca azime. Se coceau și plăcinte cu brânză și cu varză. Iar rubedeniile și vecinii erau invitați la un festin comun. Acesta era închinat prieteniei în viață și muncă, precum și morților.
Această „orândă” a familiilor constituia expresia solidarității și a recunoștinței față de cei care „la bine și la rău” îți sunt alături.
La casele cu fete de măritat, în seara de Spolocanie se adunau feciorii ca să organizeze ultima petrecere cu joc și cântec. Hora lor cuprindea casa, gospodăria, ulița satului, într-o mare și unanimă bucurie pentru ceea ce le-a dăruit Bunul Dumnezeu: viață, tinerețe, sănătate și roade îmbelșugate.
În unele zone ca şi la Lăsatu’ Secului pentru Postul Mare, şi acum se fac petreceri.
Se „strigau” tinerii rămaşi necăsătoriţi. Se făceau două focuri la câte un cap de sat, apoi băieţandrii şi flăcăii coborau cu şomoioage de foc spre casă. Unde fetele şi femeile își începeau şezătorile, torcând pentru pânza cămeşilor.
Tot acum se „împrorau” turmele cu apă sfințită și busuioc, ca să fie ferite de „primejdia lupilor”. Ușile, ferestrele și porțile se ungeau pe alocuri cu usturoi, „ca să fie alungate spiritele rele și bolile negre”.
Tradiția spune că trebuie să se mănânce toată ciorba. Altfel ploaia va năpădi peste oamenii din gospodărie şi peste fânul strâns în polog.
Tradiția mai spunea că dacă se lipeşte gura sobei în această zi, va fi legată şi gura lupului. Gospodinele n-au voie să coasă, mai ales cu aţă roşie. Nu au voie nici să împungă în piele sau dă pună mâna pe vreun lucru ascuţit. Nu aveau voie să macine, să dărăcească lâna sau să dea ceva cu împrumut.
Pentru a fi feriţi de pagubă, sătenii ţineau atârnată de lemnul coşului o secure timp de trei zile. Dacă de Lăsatu’ Secului este vreme „moale”, atunci primăvara vom avea ploi multe – ne reamintește Alina Predescu, referent Cultură Tradițională la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
Sursă text: Maria Bocșe – „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”
Foto @ Arhivă Centrul Județean pentru Cultură BN / ,,Taraful tradițional din Rebra”, 1998
