-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

La Năsăud se poartă doar lucrurile originale! O spun jandarmii!

Un tânăr a încercat să-și câștige existența prin vânzarea de produse. Doar că ochii vigilenți ai jandarmilor i-au stricat „afacerea”. Aceștia au recunoscut că produsele nu sunt originale și i-au oferit un dosar penal.

Un tânăr de 26 de ani din Năsăud și-a pornit propria afacere. Acesta și-a expus, pe strada Gării din localitate, produsele oferite spre vânzare.

Bărbatul oferea curele, celor doritori.

Jandarmii care au trecut prin zonă, având ochiul format, și-au dat seama că ceea ce vinde afaceristul, nu sunt produse originale.

„Un tânăr de 26 de ani care oferea spre comercializare în spaţiul public mai multe tipuri de curele contrafăcute s-a ales cu dosar penal. Acesta se afla pe strada Gării din oraşul Năsăud, iar produsele expuse spre comercializare aveau marcă şi culoare similare cu mărci originale”, explică reprezentanții IJJ BN.

Astfel, jandarmii au întocmit dosar penal pe care l-au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.

„Conform prevederilor legale în vigoare punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Prin punerea în circulaţie se înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn”, au justificat jandarmii decizia luată.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.