1.5 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

ALEGERI 2019: Klaus Iohannis a făcut tot ceea ce putea să facă un președinte, pentru a opri atacurile PSD împotriva statului român

Președintele Klaus Iohannis a explicat cum a reușit să stopeze abuzurile PSD, împreună cu românii, afirmând că abia așteaptă să treacă moțiunea de cenzură. Legătura dintre șeful statului și cetățenii obișnuți a fost dovedită și faptul că preşedintele Klaus Iohannis a făcut o adevărată baie de mulţime, luni, la Cluj-Napoca, alegând să meargă de mai multe ori pe jos şi oprindu-se pentru a vorbi sau a se fotografia cu oamenii de pe stradă.

Preşedintele Klaus Ioahnnis a participat, luni dimineaţa, la festivitatea de deschidere a noului an universitar la Universitatea „Babeş-Bolyai”, după care s-a deplasat câteva sute de metri pe jos, într-o adevărată baie de mulţime. S-a oprit frecvent pentru a se fotografia cu cei aflaţi în zonă.

Ulterior, s-a deplasat de la Casa de Cultură a Studenţilor până în Piaţa Unirii, unde a urcat pe scenă şi le-a adresat câteva cuvinte studenţilor clujeni. Pe traseu, Klaus Iohannis, însoţit de un grup de studenţi, s-a oprit din nou pentru fotografii cu trecătorii care i-au solicitat acest lucru.

În fața Casei de Cultură, unde a avut loc Adunarea Regională a filialelor PNL din Nord-Vest, președintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat de numeroși clujeni. Aceștia i-au solicitat autografe pe cartea sa cea mai recentă – „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”,  au dat mâna cu șeful statului sau au schimbat câteva cuvinte cu acesta. Klaus Iohannis, însoțit de președintele PNL, Ludovic Orban, de primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, și de alți lideri liberali, și-a făcut, cu greu, drum prin mulțime.

La intrarea în sala de ședințe, Klaus Iohannis a făcut o nouă baie de mulțime, de data aceasta fiind vorba de membrii și simpatizanți PNL care au participat la reuniune.

Şeful statului a salutat cei peste 1.500 de membri şi simpatizanţi PNL care participă la întrunire, spunând: „Bună seara, dragii mei liberali ardeleni”, fiind ovaţionat de participanţi. „Aşa mai mere”, le-a răspuns şeful statului.

României i-ar fi mai bine fără PSD

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că României i-ar fi fost mult mai bine fără PSD, partid care a ţinut ţara în loc şi a inhibat dezvoltarea, şeful statului precizând că abia aşteaptă să treacă moţiunea de cenzură.

Stăm foarte prost. În decembrie 2016 românii au considerat că e bine și nu e bine să meargă la vot, unii s-au dus, alții nu. Unii din cei care s-au dus au crezut minciunile PSD, care a promis că va curge lapte și miere, dar, ghinion, cum a spus unul, nu a fost așa. Au început să curgă atacuri la justiție, la mediul privat, la economie”, a reamintit Klaus Iohannis. 

„Am ajuns acum să avem un guvern care reușește contraperformanță după contraperformanță, eu am numit acest guvern un guvern eșuat, dar aceste eșecuri ale pesediștilor ne dor, pentru că se repercutează asupra vieții noastre de zi cu zi”, a atacat Klaus Iohannis.

Șeful statului a reamintit că s-a opus, în permanență, abuzurilor PSD. „Acum persoana prospusă pentru comisar european a fost pur și simplu refuzată pentru probleme de integritate. Rușine, rușine PSD-ului! Aici suntem și probabil unii o să mă întrebați: și dumneata ce ai făcut? Eu am făcut tot ce a putut președintele României să facă. Foarte multe din prostiile, din năstruşniciile, din atacurile PSD asupra statului român, asupra sistemelor mari din statul român am reuşit să le opresc. Am reuşit împreună cu voi şi împreună cu românii şi e bine că am reuşit şi vă spun: abia aştept să treacă moţiunea să scăpăm de PSD”, a fost mesajul prin care președintele Klaus Iohannis a stârnit entuziasmul sălii. „Fiți pregătiți, momentul vine și vine repede și trebuie să vă apucați de o guvernare serioasă”, a adăugat șeful statului.

Mesajul lui Ludovic Orban

Liderul PNL Ludovic Orban a afirmat că Iohannis este „primul om de stat adevărat de după revoluție”, pentru că „are capacitatea de a deschide orice ușă din orice cancelarie atunci când România are nevoie”, „se bate pentru interesele țării sale și atunci când deranjează”, „are puterea de a înțelege nevoile reale, are forța de a aduna toate forțele din societate pentru a împinge lucrurile înainte”.

„Cum spun americanii, primul mandat este pentru realegere, iar al doilea e pentru posteritate. Încă din primul mandat Klaus Iohannis are motive serioase să rămână în memoria românilor, dar adevăratele înfăptuiri se vor produce după realegerea sa, pentru că de această dată nu va fi singur, vor sta alături de el toți românii care respectă legea și va sta PNL”, a mai afirmat Ludovic Orban.

Argumentele liderilor din Ardeal

Primarul liberal din Cluj-Napoca, Emil Boc, a invocat faptul că șeful statului a fost primit la Casa Albă, de două ori, într-un singur mandat, în timp ce alți candidați se întâlnesc cu funcționari mărunți sau „stau pe la uși”, în speranța de a face o poză la un restaurant. În opinia sa, „România normală” echivalează cu stoparea domniei incompetenței și aducerea acasă a românilor care au plecat din țară.

Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, a afirmat că PNL va depune zilele acestea moţiunea de cenzură şi că în această perioadă asistăm la ultimele zbateri ale unei guvernări eşuate”, care a îngenunchiat România, precizând că menţinerea acestui guvern în fruntea ţării dăunează nivelului de trai al românilor. Soluția este câștigarea alegerilor prezidențiale, locale și parlamentare de către Klaus Iohannis și PNL.

Aceeași idee a fost exprimată și de prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, originar din Cluj-Napoca. „Klaus Iohannis le-a dat cu elefanții în cap, și-a luat geaca roșie și a coborât în stradă, a oprit și legile justiției, și codurile penale, iar astăzi e o bătălie aproape câștigată datorită lui Klaus Iohannis”, a reamintit Rareș Bogdan.

„Sibiul a fost primul oraș din România adus la nivel european. Administrația Iohannis a fost cea care a dus România la nivel European”, a afirmat secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, parlamentar de Bistrița-Năsăud. „Proiectul România normală va fi îndeplinit cu președintele Klaus Iohannis în cel de-al doilea mandat, alături de PNL la guvernare”, a spus Sighiartău.

Klaus Iohannis ne reprezintă, în calitate de președinte al României cu cinste și cu demnitate, în timp ce alții ne-ar putea face de rușine, așa cum se fac astăzi”, a argumentat primarul din Oradea, Ilie Bolojan.

(Publicitate electorală)

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...