”Nu e ca și cum ai merge în Retezat! …Am vrut să ies din zona mea de confort….acolo m-am simțit mai aproape de Dumnezeu și de Îngerul meu păzitor!” a scris Doina Petri. Bistrițeanca pasionată de alergări și treking a avut o emoționantă ”întâlnire” cu Kilimanjaro. Muntele Alb al Africii a acceptat-o, dar asta doar pentru că a fost dispusă să se …sacrifice. ”Fiecare nouă zi e o provocare!” a spus bistrițeanca.
Fosta șefă a DSP BN, Doina Petri, a lăsat confortul casei, și chiar al munților României, pentru o întâlnire emoționantă, unică și grea, cu Muntele Alb al Africii.
Ascensiunea pe Kilimanjaro se face doar dacă ești gata să te sacrifici, să accepți condiții pe care ceilalți le evită, dacă ești CHIAR determinat și gata să accepți și să treci peste orice provocare.
”Ascensiunea pe Kilimanjaro nu e ca și cum ai merge în Retezat ! Traseul nu e unul tehnic, nu e unul lung, dar cere antrenament, pentru că ești în fiecare zi la altitudine, iar organismul trebuie să se adapteze la această nouă provocare. Apoi mai e ceva : trebuie să fii dispus să dormi 6 nopți în cort, să te speli în lighean, cu apă rece de munte, să bei 3-4-5 l din aceeași apă, să suporți praful, soarele arzător de peste zi și frigul pișcător de peste noapte” explică Doina Petri lucrurile la care ”te înhami” dacă vrei să cucerești Marele Alb.
Jurnalul ascensiunii
Nu a fost ușor, dar a fost ceva altfel. Dar, cu determinare, zâmbete și efort susținut, au ajuns pe Vârful Uhuru, la 5.895 metri altitudine.
”Ruta pe care am mers a fost ruta Machame.
Ziua întâi a fost o plimbare prin pădurea tropicală, de la 1800m la 3000m;
Ziua a doua ,până la Shira Camp, la 3850 m, cu toată protecția, ne- a pus ușoare probleme de insolație.
Ziua a treia de la Shira Camp la Barranco Camp, ne-a surprins cu primele semne ale răului de altitudine. La Lava Tower, 4600m unde am oprit pentru masa de prânz, am simțit nasul și sinusurile înfundate ,și o durere de cap apăsătoare. Pentru ceilalți din grup, a fost mai rău, cu greață, etc…. Am luat un nurofen, de durerea de cap am scăpat, de nasul înfundat nu voi scăpa decât la coborâre. Am avut parte și de un peisaj superb. Am trecut printre senecio uriașe , lobelii.
Ziua următoare a fost lungă și grea, am urcat Breakfest Hill, singura parte tehnică a traseului, un perete de laăa răcită, apoi prin praf, într-un peisaj selenar, sub soarele tot mai arzător, am ajuns la Barafu Camp. În acea noapte la ora 1, urma ascensiunea. Nu am dormit deloc cele câteva ore înainte de ascensiune. Nu a dormit aproape nimeni. La pornire erau minus 5 grade. În aceea noapte, pe traseu, au fost vreo 7-8 grupuri venite pe diverse rute. În 4 km, trebuie să câștigi 1200 m altitudine. Se merge șerpuit, noi toți râdeam și ziceam că facem covrigi. Desenam opturi pe spatele muntelui. Când priveam în sus, frontalele celor dinaintea noastră păreau stele mișcătoare pe cer. Pe la ora 3-4, tempera scăzuse la minus 10- 12. Era frig, frig. Ne-a înghețat apa în pungile de hidratare, ne-au înghețat batoanele energizante, rucsacele erau bocnă. Și atunci au apărut ei, porterii, cu apă și ceai încălzit, cu biscuiți. Când a răsărit soarele am văzut cât de abruptă era urcarea pe crater. Respiram greu, oboseala era uriașă, dar am ajuns în 5 ore jumate la Stela Point. De acolo până în vârf mai era puțin, dar a fost porțiunea cea mai grea. La 10-8 pași oprire, respirație și tot asa. În final am reusit să ajung în vârf, Uhuru Peak, 5895m. Cu toată protecția solară, mâinile și buzele sunt încă arse de soare. Am reușit cu toții, tot grupul, și asta ne-a făcut foarte mândri! a povestit Doina Petri jurnalul ascensiunii.
DE CE a ales acest munte și ce i-a adus această experiență?
Deși e învățată cu urcatul pe munți, aceasta a fost o experiență cu toul deosebită. I-a îmăins limitele și i-a dat senzații noi.
”De ce m-am dus pe Muntele Alb al Africii ? Pentru că am vrut să ies din zona mea de confort, pentru că am vrut să văd dacă și acest munte mă acceptă, pentru că am avut un motiv ritualic, ofrandic, al propriului efort pentru propria purificare, pentru că acolo m-am simțit mai aproape de Dumnezeu și de Îngerul meu păzitor” și-a explicat alegerea Doina Petri.
