0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Se recomandă desființarea județului Bistrița-Năsăud, pentru reducerea cheltuielilor bugetare

Camera de Comerț și Industrie a României recomandă reorganizarea teritorială totală a țării, prin reducerea numărului de județe la 15. Astfel, printre județele care ar urma să dispară se numără și Bistrița-Năsăud.

Soluția cea mai bună pentru reducerea cheltuielilor bugetare este renunțarea la mai bine de jumătate din județele țării, susțin reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a României.

Potrivit gândul.ro, aceștia propun o reducere a numărului de județe la 15 și redefinirea noțiunii de comună ca localitate cu cel puțin 5.000 de locuitori. Printre județele care urmează să dispară se numără și Bistrița-Năsăud.

Județele luate în calcul să rămână sunt cele arondate Curților de Apel: Craiova, Timișoara, Oradea, Cluj, Suceava, Iași, Galați, Constanța, Ploiești, Pitești, Alba-Iulia, Târgu Mureș, Bacău, Brașov și București.  

„Acest lucru trebuie să fie asumat de către decidenți, fiind, totodată, și un act de curaj politic, în urma unei dezbateri consistente și transparente privind economiile ce se pot face astfel la bugetul public, bani ce pot fi reinvestiți în economia românească”, mai precizează Camera de Comerț, conform gândul.ro.

Se pare că varianta aceasta a fost agreată și de diverse patronate și federații.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

15 COMENTARII

  1. Reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, a devenit o necesitate care poate si trebuie reaalizată printr-un set de reforme structurale profunde precum:
    -Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
    -Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
    -În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
    -Reducerea numărului de judeţe la 15- 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
    – Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.
    Asadar, una dintre solutiile pentru reducerea cheltuielilor bugetare este reorganizarea teritorială totală a țării, prin reducerea numărului de județe.
    România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a făcut reforma administrativ-teritorială. Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Prin regionalizare s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.
    Chiar si la atragerea de fonduri europene au existat sincope deoarece România nu a fost in stare sa facă o reforma administrativ- teritoriala compatibilă cu structurile europene. Din această cauză diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă, desi dispune de un aparat administrativ supradimensionat, dar fără ca acesta să facă nimic. De aceea, trebuie recurs la o restructurare a acestor unități administrativ- teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic, deoarece in prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București.
    Există două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea constitutiei si introducerea categoriei administrative de „regiune” in legea fundamentală. A doua cale este mai simplă si se poate face fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Aceasta se poate face mai simplu prin reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
    În plus la noi dintre cele 3.228 de orase si comune sau UAT -uri (unităti administrativ-teritoriale), cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi a oferi servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean. Ar putea fi adoptat sistemul municipalităților (Gemeinde) din Germania cunoscute și sub denumirea de comune, având fiecare peste 10.000 de locuitori : (https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_municipalit%C4%83%C8%9Bilor_din_Germania)

  2. Eu as propune altceva, să fie împărțită Romania in regiuni istorice, Transilvania, Moldova, Banat, Dobrogea și fiecare să aibă o capitală de provincie și guvern propriu asta ar fi o reformă adevărată.

  3. Foarte bine , dar si parlamentarii sa nu fie mai mult de 3-5 / fiecare judetz . La ce ne trebuie atatia, care sa doarma in Parlament ? Celasi lucru-l fac si 60-70 ( cel mult 100 ) de parlamentari, cat fac si cei 600 de astazi ! De asemenea, este necesara ” zonarea tzarii ” , capitala sa fie sustinuta financiar cu o cota stabilita in Prlament, iar toate celelalte treburi administrative , sa fie efectiv mutate/executate in ” capitala ” zonala/regionala. La Bucuresti sa merga sistematic , doar exclusiv parlamentarii cand au sedintele de lucru si cazati in interiorul Parlamentului, unde sa li se asigure toate conditiile , fara nici o alta ” decontare ” . Cat timp sunt parlamentari, n-au decat sa stea acolo pe perioada mandatului . Vizitele la familie, sa si le faca , pe banii lor . Punct ! La primariile locale, ar trebui desfiintzatzi viceprimarii, aceste activitati, sa fie executate de secretarii de Consiliu Local si de catre sefii serviciilor administrative de acolo . Ceee, secretarul de primarie, sau seful serviciului financiar-contabil, nu poate tine locul primarului cand acesta lipseste motivat ?

  4. In sfârșit ideile mele prind contur…sunt propunerile din proiectul de țară al noi forte politice -Partidul National al Proprietarilor Suverani care va apărea în citind.

  5. Așa ceva, pai normal că nu sunteți în stare de nimic de-asta reduceți ,, Romania eu o țară mică dar foarte capabilă să facă multe lucruri, dar ăștia de mă ii sus numa să spargă ,sa vanda și să distrugă

  6. Bun!….dar pensiile lor speciale pentru ce sunt? Că stau și dorm pe scaune in parlament?! In caz de război ei sunt primi care fug și omul de rand trage că de obicei .De ce nu se elimine pensia speciala? Pentru că acolo merg foarte multi bani pentru ce sa stea ei să doarmă pe scaun….as vrea sa vad un parlamentar că trăiește cu minimul pe economie un an,as vrea sa vad ce face….și să mai aibe și copii mici și rate la banca. Sa elimine pensiile speciale și atunci vor fi mai multi bani.

  7. E târziu…dar totuși niciodată nu e prea târziu. Ar trebui o dezbatere publică cu trei patru variante, zonale, istorice etc cu avantaje și dezavantaje și după vreo 6-12 luni un referendum în care omul să-și exprime opinia.
    P.S. După mine cea mai bună variantă ar fi cea regionala, dar nu mai mult de 6 reprezentate prin așa ziși guvernatori. Totodată reducerea funcțiilor administrative atât la nivel central(senatori, deputați, ministere, agenții etc), cât și la nivel local(viceprimari, directori la diferite servicii,inclusiv tot ce lucrează în paralel cu alte instituții ori servicii).
    Sorți de izbândă în viitorul apropiat? 1-2%

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...