3.3 C
Bistrița
luni, martie 17, 2025

Judecătoria Bistrița anulează, pe bandă rulantă, amenzile primite în starea de urgență. Câți bistrițeni au avut câștig de cauză:

Mai mulți bistrițeni au reușit deja să își anuleze în instanță amenzile primite pentru nerespectarea prevederilor din starea de urgență. În toate procesele care au acest obiect înregistrate până acum la Judecătoria Bistrița, câștig de cauză au cei care au fost amendați.

Potrivit Adevărul.ro, Judecătoria Bistrița a anulat 8 amenzi aplicate în starea de urgență, pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Într-unul din cazuri, un bistrițean a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că s-a deplasat împreună cu familia pentru a face cumpărături de Paști. Potrivit ordonanțelor militare în vigoare în acea perioadă, acela nu era un motiv justificat pentru a părăsi locuința.

Un alt bărbat a fost amendat pentru că a ieșit din casă pentru a aduce o persoană care a rămas în pană cu mașina, iar la întoarcere a greșit drumul și a luat-o prin Bistrița, unde a fost sancționat de un agent de poliție.  Un alt bistrițean a fost sancționat pentru că a ieșit din casă să își scoată bani de la bancomat.

Polițiștii l-au amendat și pe un bistrițean care a ieșit după pâine fără a avea asupra sa declarație pe proprie răspundere, dar și pe unul care s-a deplasat cu căruța după balast.

În toate cele 8 cazuri, judecătorii au dat dreptate celor care au contestat amenzile în instanță. Judecătorii au dispus anularea proceselor-verbale de contravenție, după ce Poliția a arătat în instanță că, având în vedere decizia CCR nr. 152/2020, prin care amenzile din starea de urgență au fost declarate neconstituționale, este de acord cu anularea proceselor verbale.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mercedes-Benz oferă o gamă variată de contracte de service, adaptate diferitelor cerințe ale clienților

Pentru că menținerea performanței și fiabilității automobilului tău Mercedes-Benz este esențială pentru tine - Mercedes-Benz oferă o gamă variată de contracte de service, adaptate diferitelor cerințe ale clienților.

ZINNIA Homes – Centru de îngrijiri pentru seniori din Viișoara – se extinde! Din mai vor avea 40 de locuri!

Pe o străduță liniștită din Viișoara este unul dintre cele mai discrete, dar căutate centre de îngrijire a vârstnicilor din Bistrița-Năsăud – ZINNIA Homes. Centrul s-a deschis în 2018. Iar după ce serviciile lor au fost tot mai solicitate, până acum având o capacitate de doar 10 locuri, a venit momentul extinderii.

Grill StopBistrița: Ciolan de porc ROTISAT și platouri generoase, pentru o masă copioasă alături de familie sau prieteni

O masă copioasă alături de familie sau de prieteni se poate organiza imediat. Grill StopBistrița pregătește...