-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Jandarmul vindecat de COVID-19 a sărit în ajutorul celor infectați cu coronavirus și a donat plasmă

Județul nostru se laudă cu aparat de plasmafereză pentru recoltarea de la pacienții vindecați de COVID-19. Totuși, până acum, doar 16 persoane au donat, iar numărul donatorilor este în scădere. Astăzi, jandarmul vindecat de COVID-19 a donat plasmă pentru a sprijini medicii în vindecarea altor bolnavi.

Unul din tratamentele cu succes în tratarea pacienților cu COVID 19 e cel cu plasmă recoltată de la pacienții vindecați. Bistrița-Năsăud este unul dintre cele 14 județe din țară care are un aparat de plasmafereză pentru acest scop, însă bistrițenii vindecați nu merg la Centrul de Transfuzii Sanguine pentru a dona plasma.

Astăzi, jandarmul vindecat de COVID-19 a donat sărit în ajutorul medicilor și a celor care se luptă cu virusul și a donat plasmă.

Sergentul major Octavian Câmpan, s-a infectat în luna aprilie și a manifestat forma ușoară a bolii. După perioada în care a fost internat, a rămas în izolare la domiciliu timp de 14 zile. Acesta a fost întrebat dacă dorește să doneze plasmă, cu scopul de a sprijini medicii în vindecarea altor bolnavi.

Jandarmul nici nu a stat pe gânduri și s-a prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine și a donat plasma.

„M-am gândit la toți cei care sunt bolnavi! Mă bucur enorm că pot ajuta și că pot salva cu gestul meu viața altor oameni!’’, a spus jandarmul.

Octavian Câmpan îi îndeamnă pe toți cei care s-au vindecat de COVID-19, să îi urmeze exemplul și să doneze plasmă, fiindcă numărul celor infectați care au nevoie urgentă de acest produs sanguine este în continuă creștere.

Adina Beudean, șefa Centrului de Transfuzii Sanguine a declarat pentru Bistrițeanul.ro că până în acest moment doar 16 bistrițeni vindecați de COVID-19 au donat plasmă.

„Până în acest moment avem 16 recoltări de plasmă de la persoane infectate cu COVID-19 și declarate vindicate. Din păcate trebuie să apelăm la alte centre de transfuzii. De exemplu, săptămâna trecută am primit plasmă de la Ploiești. Mâine vom primi de la Piatra Neamț și Hunedoara. Ne incomodează foarte tare acest lucru fiindcă Spitalul Județean ne cere plasmă, iar noi nu avem donatori. E foarte greu și pentru ambulanțe să facă atâta drum după plasmă primită din altă parte”, spune Adina Beudean.

Directoarea Centrului de Transfuzii mai spune că odată cu modificarea legii va fi din ce în ce mai greu să recolteze plasmă de la persoanele vindecate de COVID-19.

„Modificarea legii privind externarea pacienților asimptomatici după 10 zile de la internare ne încurcă foarte tare în acest moment. Procedura spunea că după două teste negative, pacientul e declarat vindecat și putea veni să doneze plasmă. Acum, totul s-a schimbat. Chiar dacă încă au testul pozitiv pacienții sunt externați, iar noi nu putem recolta pentru că nu sunt declarați vindecați. Dacă până acum și așa am întâmpinat dificultăți, să vedeți de acum încolo…”, a declarat Adina Beudean.

Mai multe despre donarea de plasmă și administrarea acesteia, puteți reciti în materialele de mai jos:

Cei vindecați de COVID-19 vor putea dona sânge pentru tratarea celor infectați! CARE e procedura:

Centrul de Transfuzii va contacta bistrițenii vindecați de COVID-19, pentru a dona plasmă! CÂȚI au donat până acum:

Doar 12 bistrițeni vindecați de COVID 19 au donat plasmă. Iar numărul donatorilor va mai scădea! AFLĂ motivul:

Foto @ Jandarmeria Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...