1.6 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Ionuț Simionca îi cere lui Orban să livreze ce a promis: Revenirea la democrație

În declarația politică susținută în Camera Deputaților, deputatul PMP Ionuț Simionca i-a cerut prim-ministrului Ludovic Orban să adopte prin ordonanță de urgență revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Este vorba despre o inițiativă PMP la care au aderat mai mult de un milion de români și pe care aceștia așteaptă să o vadă realizată cât mai repede.

Simionca a afirmat că este unul din parlamentarii care au votat pentru învestirea Guvernului Orban în speranța adoptării imediate a unor măsuri mult așteptate de români, printre care este și cea care prevede „corectarea deficitului democratic din legea alegerilor locale, în sensul revenirii la alegerea primarilor în două tururi de scrutin”.

Aveți oportunitatea, domnule Prim-ministru, să le faceți un cadou românilor înainte de sărbători, adoptând, în această săptămână, o Ordonanță de Urgență care să le permită acestora să își aleagă primari reprezentativi. Înțeleg că greaua moștenire pesedistă, din care face parte și gaura de la buget, sunt lucruri dificile, greu de gestionat, dar românii așteaptă de îndată de la acest Guvern măsuri reparatorii concrete, care să le dea perspectiva revenirii la democrație și a unui viitor mai bun”, a mai spus Ionuț Simionca în declarația sa politică.

Înainte de a-i cere premierului să livreze promisiunile făcute înainte de intrarea la guvernare, parlamentarul bistrițean a trecut în revistă o parte din inițiativele PNL care au fost susținute de membrii Mișcării Populare: demiterea Guvernului Dăncilă, învestirea Guvernului Orban, mărirea alocațiilor pentru copii, eliminarea supraaccizei la carburant și eliminarea supraimpozitării pentru contractele part-time.

E rândul dumneavoastră să dați dovadă de loialitate în relația cu PMP și cu românii care au așteptări mari de la actualul Guvern. Aveți posibilitatea și responsabilitatea să legiferați alegerea primarilor în două tururi și să participați la discuții în vederea constituirii unor alianțe anti-PSD în comunele, orașele și județele României. Doar astfel puteți livra ce ați promis: revenirea la democrație și înlăturarea PSD din toate structurile de conducere, de la toate nivelurile, din statul român!”, a spus deputatul Ionuț Simionca în încheierea declarației sale.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.