Bistrițeanca Ioana Sîngeorzan este triplă campioană balcanică la tenis de masă, după ce ieri a câștigat și probele de simplu și dublu. Vicecampion balcanic la U15 este și Mihai Nagy, și el legitimat la CS Gloria 2018.
Bistrițeanca Ioana Sîngeorzan a reușit performanța de a deveni triplă campioană balcanică, la Campionatele Balcanice U15 și U19, care s-au desfășurat în Grecia. Ieri, Ioana Sîngeorzan a câștigat și probele de simplu și dublu.
„Mă bucur că am reușit să câștig aceste titluri pentru că îmi dau încredere pentru ceea ce urmează – Campionatul European, unde sper să mențin același nivel ridicat de joc și să obțin rezultate la fel de bune”, a precizat Ioana Sîngeorzan.
Clubul CS Gloria 2018 a fost reprezentat și de Mihai Nagy, la U15, care a obținut titlul de vicecampion balcanic la categoria sa.
Bravo bistrițenilor,dar avem mai mulți medaliați la această competiție și ei tot bistrițeni.