1.1 C
Bistrița
duminică, decembrie 14, 2025

Ioan Zăgrean: Sunt mândru! Am reușit să obțin 22 milioane pentru reabilitarea clădirii Prefecturii!

Subprefectul Ioan Zăgrean s-a lăudat cu cele mai mari reușite ale sale din funcția de subprefect. „Sunt mândru. Am reușit să obțin 22 milioane pentru reabilitarea clădirii Prefecturii. M-am zbătut pentru asta!”, a declarat acesta.

La sediul PNL BN a avut loc recent o conferință de presă. Printre cei care au luat cuvântul a fost și secretarul formațiunii județene a liberalilor, subprefectul Ioan Zăgrean.

Acesta a discutat despre proiectele pe care le-a făcut în cei doi ani de activitate în funcția de subprefect. Unul dintre proiecte vizează înființarea unui serviciu de Permise, Înmatriculări și Pașapoarte la Beclean. Dacă ministerul își dă acordul, din primăvara lui 2023 va exista acest serviciu și în orașul de pe Someș.

Ioan Zăgrean : Becleanul va avea Serviciu de Permise, Înmatriculări și Pașapoarte!

Al doilea proiect: Atragerea de fonduri – 22 milioane de lei – pentru… renovarea clădirii Prefecturii

Ioan Zăgrean s-a „dedicat” acestui proiect, conform declarațiilor sale, încă de când a fost pus în funcție. În februarie 2022 depunea deja proiectul de finanțare prin PNRR.

S-au cerut atunci 14,7 milioane de lei pentru reabilitarea clădirii Instituției Prefectului.

Ioan Zăgrean: În primăvară începem reabilitarea Palatului Administrativ

Odată cu evoluția prețurilor pe piață, „socoteala de acasă” nu a mai fost aceeași cu cea din târg. Calculele au trebuit reluate și sumele adaptate. Deși noua sumă e cu mai bine de 7 milioane lei mai mare, ea a fost aprobată. Iar subprefectul se mândrește că a câștigat cele 22 de milioane de lei pentru reabilitarea clădirii.

În ceea ce privește renovarea clădirii Palatului Administrativ, am pornit de la 14 milioane, am depus DALI, am trecut de CT, l-am reactualizat și am ajuns la 22 de milioane lei, sumă acceptată. Am reactualizat contractul și acum suntem în faza de proiect tehnic.

După sărbători urmează să facem licitația pentru proiect tehnic cu execuție. Sper ca cel târziu în luna mai a anului viitor să putem începe, pe etape, această activitate.

Este o investiție așa cum se cere acum, cu stații de încărcare electrică, cu panouri fotovoltaice, cu încălzirea prin pompe de căldură, cu schimbarea pardoselii, a ușilor, cu tot ceea ce trebuie. Este un obiectiv pe care mi l-am propus, sunt mândru că reușesc să îl duc la capăt”, a declarat Ioan Zăgrean.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Sa va ia d(…) cu cladirea voastra cu tot.
    Sa speram ca va dura renovarea atata cât dureaza si la CNLR si la Gimnaziala 1, si o sa va ploua în cap nerus(…) si hot(…) care sunteti.

  2. Las o jos că măcăne… nu i-ai adus tu banii… proiectul are ceva vechime… E matur.. Întâmplarea, și nimic altceva, face că se finanțează în mandatul tău!

  3. Cu toată dragostea (!) domnule Zăgrean, dacă ăsta este singurul dv. motiv de mândrie, ocupați locul degeaba. Doar n-ați adus bani de acasă. Vă intră în fișa postului – pentru care sunteți plătit – să faceți, totuși, ceva. Că înafara de participări la sindrofii – șters și inutil – nu prea v-am văzut contribuția. Când depășim paradigma: ”cadrele hotărăște totul”, partidul e-n toate, e-n cele ce sunt , e-n palatul administrativ ce va râde la soare (ori de noi) …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...