-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Ioan Turc: „Se renunță la Aquapark pe Cocoș”. Primăria Bistrița vrea bazin olimpic de 7-8 milioane de euro

Primarul Ioan Turc a precizat într-o conferință de presă că municipalitatea a renunțat la ideea de aquapark în zona Wonderland, unde este și pârtia de schi. În zona respectivă va fi construit un bazin olimpic.

Într-o conferință de presă, primarul Ioan Turc a anunțat că municipiul va avea un bazin olimpic în valoare de 7-8 milioane de euro.

„Orașul va avea bazin olimpic. Am anunțat intenția noastră cu ceva timp în urmă. (…) Lucrurile sunt clare, există confirmarea fermă că investiția de aproximativ 7-8 milioane de euro se va face. Astfel, orașul nostru va intra în clubul select al municipiilor care dețin o asemenea infrastructură”, a spus Ioan Turc.

Bazinul ar urma să fie construit în zona pârtiei Cocoș, pe amplasamentul Aquapark-ului, la care s-a renunțat în acea zonă. Despre această investiție, edilul spune că e scumpă și deficitară tehnic:

„O lucrare extrem de scumpă și deficitară din punct de vedere tehnic. Pe de-o parte, pe de altă parte costurile ar fi urmat să fie suportate integral de Primăria Municipiului Bistrița”, a completat Turc.

Un aquapark va fi totuși construit în baza mecanica, pe care municipalitatea a achiziționat-o de curând.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Un vechi proverb spune că “inteleptul invată din greselile altora, desteptul invată din greselile proprii, iar prostul nu invată niciodată.” Se pare ca Ioan Turc a invătat ceva din greselile fostului primar Ovidiu Cretu, cel care la inceputul anului 2020, a demarat lucrările de de construire a unui aqapark pentru pentru care nu exista finantare. Ar fi existat o posibilitate de finantare a investitiei respective cu fonduri guvernamentale, insa incompetentii nu au stiut sa profite de ea. Astfel, in vara anului 2019, li s-a sugerat celor din administratia locală schimbarea denumirii proiectului ”Complex de Agrement Acvatic Aquapark Bistrița” în ”Complex Sportiv Acvatic în Municipiul Bistrița”, pentru a se putea incadra la „Programul Bazine didactice de înot”, devenind astfel eligibil la finantare cu bani de la Compania Națională de Investiții (CNI), inafară de partea de agrement care include toboganele aquatice. Evident, incăpătânatul Cretu nu a vrut să schimbe proiectul si a solicitat in Consiliul Local inceperea lucrărilor la aquaparc prin alocarea a trei milioane lei din bugetul pe anul 2020, bani cu care s-au făcut săpăturile si s-a turnat fundaţia, pentru o investiţie evaluată la peste 35 milioane lei. In ritmul acesta investitia putea să dureze 10-15 ani.

  2. Turc mincinos incompetent,lasă visurile tale pentru noapte ,pună mâna si repara străzile din oraș că arată că după bombardamente ,esti cel mai slab primar din toate timpurile,esti o rusine pentru bistriteni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...