10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Ioan Turc (PNL): O veste excelentă referitoare la ratele creditelor

„În această perioadă în care știrile îmbucurătoare sunt destul de puține, am primit o veste excelentă de la președintele Iohannis”, a anunțat Ioan Turc, președintele PNL Bistrița-Năsăud.

Liderul liberalilor din Bistrița-Năsăud a anunțat în urmă cu puțin timp „o veste excelentă”, din partea președintelui Klaus Iohannis.

Guvernul va emite o ordonanță de urgență prin care ratele bancare la creditele persoanelor fizice și ale societăților comerciale vor fi amânate până la 9 luni”, a transmis Ioan Turc.

Ioan Turc a mai subliniat că măsura vine să completeze setul de decizii economice și sociale luate de Guvernul Orban în contextul crizei globale.

Imediat ce pandemia va fi învinsă, vom reporni economia. Vom putea să ne modernizăm orașele și comunele, iar țara o vom ridica acolo unde îi este locul..!”, a mai precizat Ioan Turc.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: