10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Ioan Turc: Am solicitat stoparea folosirii în parc a vehiculelor electrice închiriate

Într-un comentariu pe o rețea de socializare, primarul Ioan Turc a precizat că a solicitat stoparea folosirii în parc a vehiculelor electrice închiriate.

Primarul Ioan Turc reacționează și interzice folosirea în parc a vehiculelor electrice închiriate: „Am solicitat stoparea folosirii în parc a vehiculelor electrice închiriate”, a precizat edilul într-un comentariu pe o rețea de socializare.

În apropierea parcului sunt două firme care închiriază carturi, scutere și biciclete electrice și clasice pentru cei care vor să se plimbe prin parc.

Deși până acum nu a fost înregistrat niciun incident care visează aceste „vehicule”, primarul Ioan Turc pare să fi ținut cont de incidentul de ieri în care a fost implicat tocmai trenulețul electric al municipalității.

Trei copii au fost răniți după ce unul dintre vagoanele trenulețului s-a răsturnat. Mai multe despre acest incident puteți citi mai jos:

S-a răsturnat trenulețul electric din Parcul Mare! Trei copii au ajuns la UPU Pediatrie

Ioan Turc: Regret profund incidentul din parc! Trenulețul Thomas a fost retras

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Cat sunteti dispus sa platiți domnule primar?
    Eu m am gandit ca o sa va falimentez atat ca familie cat si ca primarie.
    Familie ca…a acceptat sa va lase la primarie chiar daca stia ca prin casa nu stiti a repara mai nimic… adica NU SUNTETI GOSPODAR

  2. Demisia politruc incompetent,până nu este prea tarziu ,deja ai distrus acest oraș l-ai readus în urma cu 30 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: