-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

INUMAN: Epuizați și suprasolicitați, zeci de medici au murit în timp ce-și salvau pacienții. Printre ei, și bistrițeni

Moartea prematură, la scurt timp după intrarea în gardă, a medicului cardiolog din Arad a stârnit valuri de reacții. Medicii s-au unit și au întocmit o listă a doctorilor ce și-au dat viața în timp ce își salvau pacienții. Printre ei, și bistrițeni.

O femeie de doar 44 de ani, medic cardiolog în Arad, a murit la scurt timp după intrarea în gardă. Cauza ar fi fost suprasolicitarea, orele multe de muncă, oboseala, epuizarea.

Cazul acesta a ridicat numeroase valuri de reacții din partea românilor.

Medicii s-au unit și au întocmit o listă a doctorilor care au decedat prematur, în gărzi sau după ele, în timpul serviciului sau imediat după.

Între cele aproape 40 de nume scrise, decese din ultimii 15 ani, se află și numele unui bistrițean.

  1. Cosana Claiciu, 44 ani, medic cardiolog, Arad, 2018
  2. Adrian Frone, 38 ani, medic ATI, București, 2018
  3. Marius Dan Roșoreanu, 70 de ani, medic pediatru, Lipova, 2018
  4. Grigore Lupescu, 55 ani, medic cardiolog, Târgu Jiu, 2018
  5. Diana Lupescu, 50 ani, medic neurolog, 2018
  6. Cristina Pușcariu, 60 ani, medic pneumolog, Ploiești, 2018
  7. Petruța Văduva, 32 ani, medic internist, Sibiu, 2016
  8. Marlena Ștefan, 52 ani, SMURD, Galați, 2016
  9. Silviu Gotea, 62 de ani, medic radiolog, Târgoviște, 2016
  10. Mihaela Dumea, 40 ani, UPU/ SMURD, 2016
  11. Horia Georgescu, 40 de ani, medic chirurgie generală, București, 2015
  12. Gabriel Jilavu, 49 ani, medic ortoped, Botoșani, 2012
  13. Ion Botezatu, 62 ani, medic radiolog, Iași, 2012
  14. Mugur Timofte, 43 ani, medic chirurg, Slobozia, 2008
  15. Dana Mincă, 50 de ani, medic de familie, Caracal, 2014
  16. Cosmin Giubelan, 50 ani, medic chirurg, Târgu Jiu
  17. Ovidiu Lucian Bumbea, 46 ani, psihiatru, Alba Iulia, 2010
  18. Aurelia Rădulescu, 67 ani, medic cardiog, 2011
  19. Dan Popescu, 57 ani, medic pediatru, Râmnicu Vâlcea, 2004
  20. Mirela Profir, 46 ani, medic de familie, Craiova, 2014
  21. Alexandru Mihai Tom, 46 ani, medic interne și cardiologie, Codlea, 2016
  22. Szentpetery, 59 ani, UPU Bistrița, 2010
  23. Eugeniu Bogdan, 58 ani, medic internet, Constanța, 2010
  24. Silviu Pribeagu, 51 ani, medic chirurg, Constanța, 2010
  25. Constantin Barbu, 57 ani, medic internist, Adjud, 2015
  26. Anca Marinescu, 52 ani, medic de familie, Buzău, 2017
  27. Diana Visian, 50 ani, medic neurolog, Târgu Cărbunești, 2017
  28. Păun, 45 ani, medic ortoped, Râmnicu Vâlcea, 2005
  29. Liliana Puiu, 36 ani, SMURD, Iași, 2006
  30. Viorel Filip, 50 ani, medic chirurg, Iași, 2012
  31. Valentin Dobru, 40 ani, UPU, Târgu Mureș, 2017
  32. Florian Ionescu, 67 de ani, medic diabetolog, Pitești, 2007
  33. Viorica Moglan, 53 ani, madic ATI, Roman, 2012
  34. Dumitru Predescu, 62 ani, medic cardiolog, Ploiești, 2010
  35. Monica Cardoș, 33 de ani, SMURD, 2003 (primul elicopter SMURD prăbușit)
  36. Laura Vizireanu, 39 de ani, SMURD , 2014 (elicopter SMURD prăbușit)
  37. Constantin Obogeanu, 60 de ani, medic de familie, Vâlcea, 2017
  38. Adrian Stelian Comăniciu, 42 ani, medic chirurg, Sibiu, 2011

La această listă întocmită de medicul craiovean Livia David, au început să curgă comentarii cu alte și alte nume ale medicilor morți la datorie.

„Tin minte, când eram medic stagiar (pe vremea…) la Spitalul Județean Bistrița, 1988, a decedat în gardă medicul de la ATI doar la 37 de ani”, a scris E.I.

De fapt, avem colegi care au decedat nu numai în gardă, ci și la locul de muncă, în sălile de operație, în UPU sau în radiologie… e drept să îi menționăm și pe ei… și ei au plătit cu viața! Rog colegii medici-parlamentari să ia notă de această listă și să inițieze și să susțină proiectul de lege ce vizează recunoașterea orelor de gardă ca vechime în muncă. Ce alt argument mai viabil putem aduce decât această listă? Noi suntem cei ce plătim uneori cu viața și întotdeauna cu sănătatea prețul acestor gărzi! Și conform actualei legislații, ele nu constituie timp de muncă ce contează ca vechime în muncă!!”, a solicitat medicul craiovean.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.