-1.7 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Intrarea Maicii Domnului în Biserică: ziua în care ți se poate împlini cea mai mare dorință

Prăznuită pe 21 noiembrie, este o sărbătoare a Luminii, aducătoare de noroc și bucurie. Duminică, 21 noiembrie 2021, este și dezlegare la pește.

Sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de Vovidenie, termen care provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută”. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este sărbătorită an de an, în data de 21 noiembrie, când se împlinesc multe tradiții care atrag norocul, sporul și sănătatea credincioșilor.

Există și restricții în această zi importantă din calendarul creștin ortodox, care vorbește despre momentul în care Fecioara Maria, în vârstă de 3 ani, a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Anafdre, la Templul din Ierusalim.

Sfinții Ioachim și Ana nu puteau avea copii și și-au îndreptat rugăciunile către Dumnezeu, cerându-i să le dăruiască un copil, și au promis că dacă acest lucru se va îndeplini, ei îl vor duce la templu și îl vor închina lui Dumnezeu. Rugându-se la Dumnezeu, dorința lor s-a împlinit, un înger spunându-le că vor avea o fată pe care trebuie să o boteze Maria.

Binecuvântați cu un copil, Sfinții Ioachim și Ana s-au ținut de promisiune și când Fecioara Maria a împlinit 3 ani, aceștia au dus-o la templu, unde a rămas până la vârsta de 15 ani. La templu, Maria şi-a petrecut întreaga copilărie, crescând în curăţenie sufletească, rugându-se neîncetat şi citind Scriptura împreună cu alte fecioare, văduve şi preoţi.

Fecioara Maria a petrecut astfel, 12 ani, până când acelaşi Arhanghel Gavriil, care l-a anunţat pe Ioachim că va avea un copil care se va umple de Duhul Sfânt, a vestit-o că-L va naste pe Iisus, Fiul Domnului. Ca să rămână nepătată în fata lumii, Fecioara Maria părăsit templul şi s-a logodit cu Iosif, martorul fecioriei ei şi al miracolului divin al naşterii pruncului Iisus.

Tradiții și obiceiuri de Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Credincioșii optează pentru bucate de post și preparate din peşte, care sunt aduse înainte la biserică pentru a fi sfințite. Aceste ofrande sunt împărţite copiilor şi săracilor. În ziua praznicului, la biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte, înecaţi şi fără lumânare. În memoria acestora se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau o candelă.

În anumite localităţi din nordul ţării, pentru cei care au murit fără lumină, se dau de pomană plăcinte cu dovleac şi câte o lumânare albă pentru că, potrivit tradiţiei, lumânarea albă, dincolo de ultimul hotar al vieţii, nu se stinge niciodată.

O tradiție de această sărbătoare este ca fetele să meargă la o fântână, cu o lumânare albă, pentru a-și afla ursitul. La cântatul cocoșilor, chipul acestuia apare în apă. Copiii trebuie să pună crenguțe de măr în apă, care trebuie lăsată la soare, iar acestea vor fi folosite de Anul Nou, drept sorcove.

O altă tradiție este ca bătrânele să ia din grădină o creangă cu 7 prune, una cu 7 mere și una cu 7 alune, pe care trebuie mai apoi să o pună în cămară, iar acestea o vor proteja de friguri.

De Intrarea Maicii Domnului în Biserică se spune că se deschid cerurile, așa cum se întâmplă și de Crăciun, iar cele mai mari dorințe se pot împlini în această zi. În această zi, nimeni nu trebuie să fie certat, pentru că este de rău augur.

Foto: basilica.ro

Florin Pop

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.