-1.4 C
Bistrița
joi, februarie 13, 2025

Inițiativă legislativă: Interzicerea comercializării şi folosirii petardelor în toate spaţiile publice din România

Petardele ar trebui interzise definitiv în România, este de părere inițiatorul legii antifumat, promulgată de preşedintele României în 2015. În curând va fi lansată o petiţie care vizează interzicerea comercializării şi folosirii petardelor în toate spaţiile publice din România.

Asistentul universitar clujean Mihai Cucerzan de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară propune interzicerea de la comercializării și folosirii petardelor în toate spațiile publice. El a mai lansat în trecut petiția civică de interzicere a fumatului în spații publice, care a devenit lege în 2015.

„În România continuă să existe o problemă: traficul produselor pirotehnice pare a fi scăpat de sub control. Se întâmplă într-o ţară care a cunoscut deja tragedia clubului Colectiv. Cred că a devenit evident pentru toate minţile responsabile că lucrurile nu pot continua în acest mod“, a scris Mihai Cucerzan pe pagina sa de Facebook.

Inițiatorul petiției care vizează interzicerea comercializării şi folosirii petardelor în toate spaţiile publice din România arată în ultima săptămână la nivel național un om și-a pierdut viața, alte zeci de persoane au fost rănite, numeroase animale au fost traumatizate sau mutilate și au fost consemnate câteva incendii, toate acestea din cauza petardelor.

În acest moment există un proiect de lege care ar restrânge accesul la anumite categorii de obiecte pirotehnice, iar reprezentanţii Poliţiei consideră că promulgarea iniţiativei ar fi binevenită.

Totuși, în timp ce legea care ar înăspri pedepsele pentru cei care folosesc obiecte pirotehnice nu trece de comisiile parlamentare, un proiect care propune ca toate categoriile de articole pirotehnice să poată fi vândute la liber a fost votat în Senat.

În județul nostru, în noaptea de Revelion, la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul spitalului au ajuns două persoane rănite din cauza petardelor. Aceștia erau răniți la degetele de la mâini sau la ochi. Detalii AICI:

Chiar și după ce Anul Nou a trecut, zilele trecute petardele au mai făcut încă o victimă! Un copil de 12 ani a ajuns la spital după ce a fost accidentat de o petardă la degete și obraz. Despre acest incident puteți reciti AICI:

În mini-vacanța de Crăciun, polițiștii bistrițeni au confiscat peste 700 de kg de articole pirotehnice. Despre acest subiect Bistrițeanul.ro a scris AICI:

Încă de la începutul lunii decembrie 2019, anumite zone din Bistrița răsunau de zori, aproape non-stop, de pocnetul petardelor. Astfel, oamenii legii au întocmit mai multe dosare penale. Puteți reciti despre acest subiect AICI și AICI.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.

STEWO Năsăud angajează asistent manager și controlor calitate. Depozitul AnnaFiori caută grădinar calificat

Depozitul de Flori AnnaFiori.ro Sărata angajează grădinar CALIFICAT pentru perioada 1 martie – 1 noiembrie. STEWO Năsăud are nevoie de un Asistent manager și un Controlor Calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, Clinica SANOVIL Bistrița și Fan Courier:

18GYM deschide o sală de fitness ultra-modernă în Bistrița, în OK Shopping Center 

O experiență premium la prețuri accesibile, într-un mall nou și modern: 18GYM, lider național în industria fitness-ului, aduce un nou standard de performanță și calitate în Bistrița, odată cu deschiderea unei săli de fitness ultra-moderne în OK Shopping Center – cel mai nou mall din oraș.