4 C
Bistrița
miercuri, decembrie 25, 2024

ÎNFIORĂTOR Mor cu 25% mai mulți bistrițeni față de anul trecut

Numărul deceselor înregistrate la Primăria Municipiului Bistrița este de ordinul sutelor. Cu toate acestea, firmele de pompe funebre spun că nu au avut situații cărora să nu le poată face față.

Primăria Municipiului Bistrița, prin Serviciul de Stare Civilă a eliberat 455 de Certificate de deces începând cu luna septembrie și până astăzi. Dintre acestea, 241 de documente au fost eliberate în luna septembrie. De la 1 octombrie și până astăzi, au fost eliberate 214 Certificate de deces.

Dacă ne uităm pe cifrele înregistrate și facem o comparație cu anii anteriori, rezultatele sunt înfiorătoare:

  • 1661 de Certificate de deces eliberate În perioada 1.01.2021 – 20.10.2021
  • 1224 de Certificate de deces eliberate în aceeași perioadă a anului 2020
  • 1163 de Certificate de deces eliberate până la 20 octombrie 2019.

Aceste cifre includ persoanele decedate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, chiar dacă acele persoane nu aveau domiciliul în municipiu. La un calcul simplu constatăm că anul acesta, Covid-19 a băgat în mormânt cu 25% mai mulți bistrițeni decât anul trecut.

În municipiul Bistrița funcționează 13 firme care oferă servicii funerare. În ciuda numărului tot mai mare de decedați, acestea nu se plâng că nu fac față volumului de muncă.

Am avut o oarecare creștere a volumului de muncă, însă nu putem spune că am fost supra-aglomerați. Vă dați seama că suntem 13 firme care oferim astfel de servicii în Bistrița. Ne-am desfășurat activitatea în mod organizat și nu ne-am simțit depășiți de situație. Ba, mai mult, am oferit servicii funerare și cazurilor solicitate de instituții din domeniul de asistență socială.”, ne-a declarat unul dintre antreprenori.

Bistrițenii scot din buzunar sume suplimentare pentru a plăti gropari particulari, care se deplasează în orice localitate. În unele cazuri groparii sunt închiriați de la firmele de pompe funebre.

Comparativ cu anii anteriori, cererea pentru serviciile pe care le oferim a crescut. Am avut zile aglomerate pe parcursul lunii septembrie. Atunci am avut solicitări de săpat gropi, dar nu în Bistrița, ci în alte localități. Ne-am deplasat la Teaca, la Sărățel, în Unirea, în comunele de pe Șieu, deci nu am refuzat pe nimeni… ”, ne-a declarat o angajată.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...