-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

INEDIT concert, la Bistrița: A avut nevoie de 16 ani ca să cânte la acest instrument!

„Este un instrument de percuție, din păcate ignorat de foarte multă vreme. De un sfert de secol nici nu se mai studiază în România, și chiar și în Europa Occidentală sau în America este ignorat în colțișorul lui…”, a povestit unul dintre profesioniștii care a avut nevoie de 16 ani pentru a învăța să-l stăpânească…

Inedit concert – zilele trecute la Sinagoga din Bistrița: Doru Roman – profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, alături de colegul său – pianistul Sorin Petrescu, și el profesor la Facultatea de Muzică a universității timișorene – au strălucit din nou într-un recital cu totul special intitulat În noapte și în dans.

Extrem de expresivi și seducători, muzicienii i-au cucerit din nou pe bistrițeni cu un concert cameral deosebit.

Titlul evenimentului a fost inspirat de o piesă compusă de Rahmaninov pentru două piane, intitulată La nuit, l’amour, pe care cei doi muzicieni au decis să-l adapteze conform programului lor, originalul devenind În noapte și în dans – a explicat pianistul Sorin Petrescu, subliniind că și în noapte, și în dans, omul poate traversa trăiri extraordinare și speciale, mai ales grație muzicii…

Doru Roman a povestit publicului despre xilofonul la care a cântat – oferind celor prezenți detalii inedite despre instrumentul de percuție „din păcate ignorat de foarte multă vreme. De un sfert de secol nici nu se mai studiază în România, și chiar și în Europa Occidentală sau în America este ignorat în colțișorul lui… Este nevoie de o tehnică foarte greu de pus la punct, o tehnică cu totul specială, mie mi-a luat câțiva ani buni să învăț să-l stăpânesc. Dar am decis să-l readuc în prim-plan, pentru că are o spectaculozitate aparte pe scenă…”

[arve url=”https://youtu.be/VBu3goi_QdA” /]

Studenții mei sunt fascinați de acest instrument și de dispoziția tastelor sale – la prima vedere fără nicio logică… E un amalgam întreg la mijloc, dacă stau să mă gândesc, nici la ultima vedere nu există logică… Dar pur și simplu mi-a părut rău să-l las deoparte, mai ales că am muncit vreo 16 ani ca să învăț să stăpânesc acest instrument… Așa că mi-am zis că de ce să nu încerc totuși să-l readuc pe scenă? În ultimii ani chiar am reușit câteva concerte la xilofon alături de Sorin Petrescu la pian sau alături de orchestre…”, a mai povestit Doru Roman.

Din program au făcut parte două fragmente din Lacul lebedelor (Ceaikovski), două Nocturne pentru pian (Chopin), Dans țărănesc (C. Dimitrescu), Dans fantastic (D. Paliev), Andaluza (E. Granados), Două dansuri ungare (J. Brahms), Spiegel im Spiegel (A. Pärt), Dansul ritual al focului (M. de Falla), Coloane române (C. Porumbescu), Baccanale (C. Silvestri) și Două dansuri irlandeze (P. Coulter).

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.