-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

INCREDIBIL: 400 măști și 50 de combinezoane COVID 19, atât a primit Spitalul Județean de la Guvern

Dezinfectanți, măști, ochelari de protecție și combinezoane, cam acesta este necesarul de care are nevoie orice spital din România pentru a putea lupta eficient împotriva COVID 19 și a-și proteja cadrele medicale și pacienții. Important, ele trebuie să fie în cantități suficiente. La Bistrița, stăm bine, iar asta numai pentru că aprovizionarea Spitalului Județean s-a început când criza de materiale nu se acutizase și furnizorii încă livrau. VEZI ce echipamente și în ce cantități hilare în fața unei pandemii a alocat Guvernul:

E o perioadă în care echipamentele de protecție și dezinfectanții sunt EXTREM de necesari unităților medicale, fiind lucruri absolut vitale pentru protecția cadrelor medicale și a pacienților în lupta cu COVID 19. Fără un stoc suficient, lupta împotriva temutului virus este pierdută și poate însemna noi îmbolnăviri, atât în rândul pacienților, cât și al cadrelor medicale. Cum recent Guvernul a anunțat că a început achiziția de materiale, iar acestea încep să vină și se împart unităților medicale din țară, am vrut să vedem care este situația la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cea mai mare unitate medicală din județ, cu peste 1000 de medici și asistente, și ce înseamnă în cifre alocarea de materiale de protecție a Guvernului.

În baza Legii 544, privind accesul la informațiile de interes public, Bistrițeanul.ro a solicitat Spitalului Județean de Urgență Bistrița o listă a materialelor oferite de Guvern și a stocului de echipamente de protecție și dezinfectanți disponibile acum.

Datele sunt următoarele:

  1. echipamente alocate de Guvernul României:
    • măști FFP 2: 300 bucăți (din care 100 buc. au fost livrate Secției Boli infecțioase, iar 200 buc. urmează a fi livrate în cursul zilei de  25.03.2020);
    • măști FFP 3: 100 bucăți (urmează a fi livrate în cursul zilei de 25.03.2020);
    • combinezoane: 50 bucăți (urmează a fi livrate în cursul zilei de 25.03.2020);
  2. stocul de biocide/dezinfectanți/echipamente de protecție la nivelul Spitalului Județean de Urgență Bistrița:
    • biocide TP 1: 4.546 litri;
    • dezinfectant TP 2: 2.694 litri;
    • măști simple: 10.900 bucăți;
    • măști FFP 1: 1.390 bucăți;
    • mănuși de protecție: 149.820 perechi;
    • ochelari de protecție: 525 bucăți;
    • combinezoane: 444 bucăți;
    • viziere: 12 bucăți;
    • șorțuri de protecție PVC (sunt folosite peste combinezoane, ca protecție suplimentară): 3.000 bucăți.

La aceste stocuri se adaugă stocurile proprii ale fiecărei secții”, ne-au transmis reprezentanții SJUB.

După cum se vede, alocarea făcută de Guvern este absolut hilară, echipamentele alocate ajungând în cel mai fericit caz doar o zi sau două, în funcție de cazurile care ar fi în grijă.

Mai multe despre cum s-a pregătit Spitalul Județean de Urgență Bistrița și lista completă a materialelor și echipamentelor, inclusiv a celor de ventilație puteți citi aici:

Cum stă Spitalul Județean cu echipamentele și stocurile necesare în lupta cu COVID – 19

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.