-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Începutul de an școlar a golit buzunarele părinților: „Sunt produse și de două-trei ori mai scumpe!”

Începutul de an școlar a venit cu cheltuieli mari pentru părinți. „Unele produse costă și de două-trei ori mai mult. Am dat peste 200 de lei pentru o nimica toată…”, s-au plâns părinții.

Fiecare început de an școlar înseamnă cheltuieli extra pentru rechizite și haine noi. Anul acesta însă, prețurile ridicate ale rechizitelor i-au pus pe părinți în situația de a găsi tot felul de soluții.

Ne-a trimis învățătoarea o listă cu ce trebuie cumpărat pentru noul an școlar. Chiar m-am bucurat. Mi se părea așa micuță lista. Am pus în coș, apoi în nici jumătate de plasă și… ȘOC! Peste 200 de lei o mână de rechizite!”, a povestit Nelia D, mămica unui băiețel de ciclu gimnazial.

Am încercat să vedem ce mai putem salva de anul trecut. Așa că am luat doar strictul necesar. Câte una-două din fiecare. Dar prețurile sunt duble. Și dacă faci greșeala să mergi cu cel mic la cumpărături, te trezești că vrea caiete cu cine știe ce imagini pe ele. Alea sunt și mai scumpe. De zici că dacă e un cățel sau un personaj din desene, nu e tot caiet. Dar unele sunt și de două-trei ori mai scumpe, doar pentru că au o anumită imagine!” a povestit o mămică.

Chiar dacă s-a pus accent pe calitate, părinții au fost obligați să găsească soluții… mai ieftine.

Am salvat de la copilul mai mare ce am putut și am dat celui mic. Am rupt câte două-trei foi scrise dintr-un caiet vechi… Am vrut să cumpărăm și produse de calitate. Dar m-am gândit că nu are rost să iau cel mai bun brand de acuarele, de exemplu, pentru un copil de grupă pregătitoare! Așa că ne-am adaptat” au mai povestit părinții.

În Bistrița, colegiile și liceele au uniforme. Cu toate acestea, începutul de an școlar e scump și la capitolul haine.

Un jerseuț în culoarea cerută de școală – minim 90 de lei. Tricourile polo, de la 20 de lei bucata în sus. Și fiind albe, trebuie să ai stoc. Mai ales dacă-ți cunoști copilașul și știi că e ziua și tricoul pătat. Faptul că au uniformă nu e mai puțin costisitor. Din contră!”, au explicat părinții.

Ghiozdanele costă de la 60 de lei în sus. Penarele sunt 20 de lei – cel mai ieftin și gol. Dar pot ajunge si la peste 100 de lei bucata dacă sunt „echipate cu de toate”.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...