2.4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Începe marea reabilitare a corpului principal al Spitalului Clinic Județean cu secția de Pediatrie

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Gabriel Lazany a precizat că se așteaptă eliberarea autorizației de construcție pentru eficientizarea energetică și modernizarea corpului principal al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița. Prima secție care intră în șantier este cea de Pediatrie.

Concomitent cu ridicarea noului corp de clădire la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița va fi reabilitat și cel deja existent. Este vorba despre un proiect care prevede pe de-o parte eficientizarea energetică și pe de alta o modernizare în adevăratul sens al cuvântului, astfel că, la final va fi la același standard de calitate din punct de vedere hotelier și medical ca și la corpul nou.

„Am finalizat partea de proiectare, s-a depus la Consiliul Județean, urmează ca proiectul să fie depus la Primărie în vederea obținerii autorizației de construire. După obținerea autorizației de contruire, imediat, vor fi demarate lucrările. Echipele deja s-au pregătit, și-au făcut organizarea de șantier, aici în curtea spitalului, astfel încât, chiar în a doua zi după obținerea autorizației de construire să fie demarate lucrările”, a precizat managerul Gabriel Lazany, într-o conferință de presă.

Lucrarea va fi gata până la mijlocul anului 2026. Se va începe cu secția de Pediatrie, care este mai aerisită pe timp de vară:

„Lucrarea nu este una simplă, pentru că se desfășoară cu pacienții în interior. Nu putem întrerupe activitatea medicală și vor fi începute cu secția de Pediatrie, pentru că vreau să profităm de vacanța de vară, când adresabilitatea la secția de Pediatrie este una mai scăzută și sper ca în luna septembrie lucrările pe secția de Pediatrie să fie finalizate, dacă nu gata într-o proporție foarte mare”, a completat Gabriel Lazany.

Vor fi amenajate grupuri sanitare în fiecare salon, fluide medicale la fiecare pat și un sistem de apelare soră medicală la fiecare pat.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.