8.6 C
Bistrița
marți, martie 11, 2025

Începe a doua fază de construcție a ansamblului TCS – Urban Villas, de lângă Cluj-Napoca. Vilele vor fi gata până la sfârșitul anului

Top Crane Solution, companie autohtonă cu experiență în domeniul construcțiilor, anunță demararea celei de-a doua faze de dezvoltare a unui ansamblu rezidențial de vile amplasat în imediata proximitate a orașului Cluj-Napoca, mai exact în localitatea Sub Coastă, Apahida. Astfel, TCS – Urban Villas se va extinde cu 14 unități locative, cu suprafețe și prețuri variabile, a căror valoare de piață cumulată se ridică, potrivit calculelor actuale, la aproximativ 3 milioane de euro.

În momentul de față, compania dezvoltatoare dispune de toate avizele necesare pentru derularea construcției, astfel că lucrările vor începe după sărbătorile pascale.

Cele 14 vile au ca termen de finalizare sfârșitul anului 2023.

Amplasat la doar 5 minute de aeroport, respectiv 3 minute de Parcul Industrial Nervia, ansamblul TCS – Urban Villas este ferit de agitația vieții urbane, însă oferă acces facil la toate punctele de interes ale orașului.

Am ales Apahida pentru proiectul nostru rezidențial pilot pentru că, spre deosebire de alte localități limitrofe ale Clujului – din care cel mai cunoscut este, probabil, Floreștiul –, aceasta a fost mai ferită de tendința agresivă de urbanizare din ultimii ani.

Considerăm, astfel, că este o zonă mult mai potrivită pentru o dezvoltare de vile, ce se va distinge, printre altele, prin avantajele asociate unei densități demografice reduse”, argumentează Neluțu Uifelian, Project Manager TCS – Urban Villas.

Din cele 14 unități locative ce urmează a fi construite, opt vor fi case individuale, pe un singur nivel, acestora adăugându-li-se șase case alipite, tip duplex, ce vor fi structurate pe parter și etaj.

Suprafețele locuințelor variază între 105 și 187 de metri pătrați utili, în vreme ce loturile de teren aferente pornesc de la 350 de metri pătrați, pentru unitățile individuale, și ajung la peste 1.000 de metri pătrați, pentru duplexuri.

Fiecare casă va beneficia de împrejumuire, curte pavată, cu loc(uri) de parcare exterioare, precum și de grădină proprie, amenajată cu gazon.

În momentul de față, prețurile de achiziție pornesc de la 176.000 de euro (+TVA) și ajung până la 251.000 de euro (+TVA), pentru duplexuri. Prețurile de listă se vor majora, în mod firesc, odată cu înaintarea lucrărilor de construcție și evoluția vânzărilor.

În funcție de valoarea avansului achitat, cumpărătorii pot beneficia, până la sfârșitul lunii iunie, de reduceri importante din partea dezvoltatorului, după cum urmează:

  • un discount de 5.000 de euro pentru un avans de minimum 30%,
  • discount de 10.000 de euro la un avans de 50-70%,
  • discount de 15.000 de euro pentru plata de 90% în avans.

Susținută de o forță de muncă robustă, cu o putere de cumpărare ridicată, piața rezidențială din Cluj-Napoca s-a dezvoltat semnificativ în ultimii 15 ani, ajungând astăzi să ocupe, în mod indiscutabil, locul secund în clasamentul marilor orașe din România, după Capitală.

Deși apartamentele, fie ele vechi sau noi, dețin ponderea majoritară în peisajul urban local, există, și aici, un interes ridicat pentru a locui la curte, în așa-zisa zonă metropolitană – o dorință naturală, mai ales în rândul familiilor, dar care s-a intensificat vizibil odată cu schimbările aduse de pandemie în stilul de viață al celor mai mulți dintre noi. Am testat viabilitatea acestei tendințe în momentul în care am dezvoltat și vândut prima etapă a proiectului nostru, formată din șase case individuale, pe un singur nivel”, precizează Neluțu Uifelian, Project Manager TCS – Urban Villas.

Structura principală de rezistență a caselor din complexul TCS – Urban Villas va fi constituită din pereți de zidărie portantă, întărită cu sâmburi și centuri de beton armat.

Pereții exteriori vor fi realizați din cărămidă Porotherm/Cemacon de 25 cm, cu sistem de termoizolare exterioară de la STO (vată bazaltică, plasă, lemn tratat și elemente decorative), iar la compartimentările interioare se vor folosi blocuri BCA de 15 cm. Toate unitățile locative vor fi predate la cheie, printre dotările acestora numărându-se elemente precum: sistem de încălzire prin pardoseală, centrală termică proprie, geamuri de tip termopan de la Veka (5 camere și 3 sticle), acoperiș din tablă cu click de la Bilka ș.a.

Despre Top Crane Solution

Top Crane Solution (TCS) este o companie tânără, dar în spatele căreia se află o echipă cu experiență vastă, de aproape două decenii, în domeniul construcțiilor (încă din anul 2004).

Amplasat în localitatea Apahida, în vecinătatea orașului Cluj-Napoca, TCS – Urban Villas este primul proiect rezidențial dezvoltat de echipa TCS, aceasta fiind deschisă și spre noi oportunități pe acest segment de piață. Misiunea companiei este de a oferi servicii de calitate, precum și de a aduce un plus de valoare proiectelor în care este implicată.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Luna Femeii, Luna răsfățului pentru tine și mașina ta!

Dragi doamne și domnișoare, MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița vă urează o Primăvară frumoasă, plină de zâmbete și momente de neuitat, iar în luna Martie vă răsfață cu flori și oferte speciale, dedicate exclusiv vouă!

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar. Restaurantul ARENA by Casa EMA are nevoie de ajutor de bucătar și ospătar! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING. Oferta completă, mai jos:

MATEROM AUTOMOTIVE Service Autorizat Mercedes-Benz: Expertiza și calitatea pe care mașina ta le merită

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui automobil Mercedes-Benz, alegerea unui service autorizat este esențială pentru menținerea performanței și siguranței vehiculului tău. MATEROM AUTOMOTIVE – Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă servicii premium, realizate de specialiști instruiți direct de producător și aparate de service de ultimă generație.