2.4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO/VIDEO : Casă din Șanț, cuprinsă de flăcări! Pompierii s-au luptat cu flăcările două ore

O casă din comuna Șanț a fost cuprinsă de flăcări în această seară. Au intervenit pompierii voluntari din Șanț și Rodna și pompierii militari, care s-au luptat două ceasuri cu flăcările.

Un incendiu puternic a cuprins acoperișul unei case din comuna Șanț, în această seară. În prima fază au intervenit pompierii voluntari din Șanț și Rodna, iar la scurt timp au ajuns și pompierii militari cu două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD.

Incendiul se manifesta generalizat, la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 80 de mp. Două ore s-au luptat pompierii cu flăcările. Se pare că incendiul a fost provocat de un coș de fum neprotejat față de materiale inflamabile:

„Nu s-a putut ajunge pana în apropiere, accesul fiind impracticabil autospecialelor de intervenție, pompierii fiind nevoiți sa realizeze dispozitive de interventie pe câțiva zeci de metri.  După aproximativ doua ore de localizare și lichidare a focarelor, inclusiv cele ascunse, precum și îndepărtarea elementelor de construcție care prezentau riscul prăbușirii s-a procedat la stabilirea unei cauze probabile. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un cos de fum neprotejat termic față de materiale care se pot aprinde ușor (grinzi/pereți din lemn). Coșul evacua fumul de la o sobă fără acumulare de căldură (metalică)”, precizează ISU Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.