10.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

În vremuri de pandemie, consilierii locali nu au dat undă verde Supercomului să crească tarifele

Supercom a solicitat mai mulți bani Primăriei Bistrița, pentru a menține curățenia în oraș. Consilierii locali nu au fost de acord, ”E vreme de criză” a fost motivația ce a dus la respingerea proiectului.

Pe ”masa” consilierilor s-a aflat un proiect de majorare a tarifelor Supercom. Firma de salubritate ar fi cerut o majorare și de 37 % a unor servicii.

Supercom vrea mai mulți bani și pentru menținerea curățeniei în oraș

Totuși, proiectul nu a trecut. Discuțiile au arătat că momentul nu e oportun.

Au fost tot felul de declarații ale consilierilor, și de-o parte și de alta. Nu au fost neapărat discuții punctuale, pe tarif, ci pe principiu. Aceșria au fost de părere că nu e momentul acum de majorare a tarifelor. Deci și puterea, și opoziția, au ajuns la un consens. Proiectul a fost respins, având doar 5 voturi pentru, iar ceilalți consilieri fie au votat împotrivă, fie s-au abținut” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al PMB, Mihai Ruști.

Ședința de Consiliu Local a avut loc vineri, online, din cauza măsurilor impuse de combatere a pandemiei COVID 19.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: