16 C
Bistrița
vineri, martie 14, 2025

În pandemie, salariile din Bistrița-Năsăud au crescut cu 8%. Bistrițenii, în continuare printre cei mai slab plătiți din țară

Deși pare greu de crezut, salariile au crescut și în pandemie, deși prețurile la alimente și facturile la utilități le-au urmat. În Bistrița-Năsăud, salariile au crescut în medie cu 8 procente. Cu toate acestea, bistrițenii rămân printre cei mai slab plătiți din țară.

Ziarul Financiar a realizat o „hartă” a salariilor din țară, pe baza informațiilor primite de la Institutul Național de Statistică. Aceasta scoate în evidență inclusiv creșterile în cei doi ani de pandemie.

Cele mai mari salarii sunt încasate în București (4.612 lei/lună), Cluj (4.291 de lei) sau Timiș (3.835 de lei). Aici s-au înregistrat practic și cele mai mari creșteri. În București salariul a crescut cu 16%, în Cluj cu 22%, iar în Timiș cu 23%.

La polul opus, cele mai mici salarii se încasează în Teleorman (2.674 lei), Caraș Severin (2.687 lei), Maramureș (2.713 lei), Suceava (2.716 lei ) și Bistrița-Năsăud (2.731 lei).

Deși bistrițenii încasează printre cele mai mici salarii din țară, în cei doi ani de pandemie s-a înregistrat o creștere. Salariile au crescut, în medie, cu 8%, procent modest comparativ cu alte județe din țară.  Cu mai puțin de 8% au crescut doar salariile din Sălaj, Arad, Mehedinți, Dâmbovița și Covasna.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Și de cheltuieli ce spuneți ?
    Au crescut cu 200% și 150% unele …

    Cu o mana primim și cu toate mâinile parlamentarilor ni se ia .
    Rușine să le fie !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grill StopBistrița: Ciolan de porc ROTISAT și platouri generoase, pentru o masă copioasă alături de familie sau prieteni

O masă copioasă alături de familie sau de prieteni se poate organiza imediat. Grill StopBistrița pregătește...

Vizibilitate perfectă, siguranță sporită!

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița - Dealer & Service Autorizat Škoda, lansează o ofertă specială pentru posesorii de automobile Škoda fabricate între 2018 și 2020:

Clinica Sanovil angajează kinetoterapeut, Centrul Micul Prinț caută psiholog. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița angajează Kinetoterapeut, iar Centrul Micul Prinț caută psiholog / psihopedagog. Pleșcăviță Bistrița are nevoie de personal Fast Food. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, EUROCOMPOZITE, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING.