„Atât a fost să fie…!” Unul dintre cele mai importante ziare din Bistriţa-Năsăud nu va mai putea fi cumpărat de la chioşcuri peste câteva zile. Redactorii săi au anunţat dispariţia ziarului care vreme de 23 de ani, a publicat peste 7.000 de ediţii, zeci de mii de ştiri, articole, interviuri, dezvăluiri, anchete şi reportaje.
O veste tristă, la sfârşit de an, pentru bistriţeni… Mesagerul de Bistrița-Năsăud îşi ia adio de la ediţia tipărită. Redactorul Radu Sîrbu din Năsăud – „ultimul mohican” al Mesagerului – conturează emoţionant şi melancolic începuturile jurnalismul în Bistriţa-Năsăud:
„Se termină anul și, din păcate, se termină și zilele cotidianului Mesagerul de Bistrița-Năsăud. Din 1996 și până acum, zi de zi, o mână de oameni sufletişti şi profesionişti au mers pe teren, au intervievat, au scormonit, au anchetat, au filmat, au fotografiat, au scris, au corectat, au aranjat în pagină şi au trimis în tipografie, cu un nedisimulat entuziasm, un ziar frumos ce a fost bine definit în istoria presei bistrițene.
În 23 de ani, cele peste 7.000 de ediţii, zeci de mii de ştiri şi articole, interviuri şi dezvăluiri, anchete şi reportaje sunt câteva dintre cifrele şi datele seci care a făcut ca Mesagerul să fie un ziar plăcut de cititori.
Din fericire, din 21 mai 2001, am fost onorat să lucrez la acest ziar, în urma unui concurs. A fost o perioadă în care cotidianul era condus de adevăratul om de presă care a fost regretatul Emil Dreptate, un profesionist care a șlefuit mulți jurnaliști care au devenit la rându-le meseriași în breaslă.
Din păcate, pe 20 decembrie 2019, conducerea m-a obligat să-mi dau demisia. Lucru pe care l-am făcut în secunda doi, pentru că am vrut să mă despart elegant de cotidianul care m-a format ca jurnalist.
Cu această ocazie mi s-a comunicat că din 1 ianuarie 2020 Mesagerul de Bistrița-Năsăud dispare de pe print, iar cu ediția de online se va decide în zilele următoare dacă va mai avea sau nu viitor.
Ca ultim redactor angajat al Mesagerului de Bistrița-Năsăud, pe această cale, țin să mulțumesc colegilor pe care i-am avut de-a lungul timpului la acest ziar… Iar pentru voi, cei care mă citiți, vin cu promisiunea că am să continui să vă aduc știri proaspete, exclusivități, reportaje, live-uri etc, într-un fel sau altul. Adică în calitate de freelancer sau de angajat la altă publicație. Deocamdată, aici pe FB…
Așadar, alături de voi, dragi cititori, punct și de la capăt…!”
Alin Cordoş: Măștile unei generații sacrificate…
Şi jurnalistul Alin Cordoş comentează evenimentul, analizând lucid starea actuală a presei: „Să nu creadă nimeni povestea că presa se iubește cu politicienii. Sau că potentații zilei abia așteaptă să mai sponsorizeze vreo publicație sau vreo „găselnință” ziaristică. Sincer, eu cred că în profunzimile lor, li se rupe de noi, așa cum lupului îi pasă de oaia din fața lui, aia pe care a luat-o de gât.
Vinovați pentru actuala stare a presei suntem toți, tineri sau bătrâni, experimentați sau nu, jurnaliști sau politicieni, „business mani”… Toți cei care au crezut, au sperat mereu că un ziar trăiește cu aer, un radio cu un fraier, iar televiziunile cu trei lei și doi bani. Da, da, de ăia doi bani alimentezi cu benzină o mașină, ca să filmezi vreun reportaj în vreo comună uitată de lume.
Uite, uite fraților că a venit decontul. Uite că măștile unei generații de jurnaliști au căzut și, ați văzut și voi – voi ăia care tot mai credeți că trăim cu promisiuni, cu aer, cu imagini răsturnate – că începe să nu mai meargă„, comentează Alin Cordoş.
Aveţi presa pe care o meritaţi…
„Vă spun încă o dată: aveți presa pe care o meritați, unii dintre voi. Şi pe care v-o doreați, unii dintre voi. Asta, în baza principiului „Divide Et Impera”.
Așa e: suntem divizați, cumva ne urâm sincer între noi, pe măsura bănuțului puțin și a caracterului fiecăruia dintre noi. Mereu fentați de cei pe care i-ai făcut oameni, politici, nepolitici că apolitici nu sunt niciunul…
Cumva obosit, cumva amărât și limitat de puținele secunde pe care am reușit să le acord vieții mele personale, aș vrea să vă spun că plec. Că după 25 de ani, și mușchetarii erau mai puțin veseli, iar Dumas tatăl, mort…„
