12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

În ciuda creșterilor substanțiale de preț, bistrițenii încă cumpără locuințe noi

Locuitorii din Bistrița-Năsăud își păstrează încă apetitul pentru cumpărarea locuințelor noi. Dezvoltatorii ansamblelor rezidențiale au simțit asta, motiv pentru care, în primul semestru al anului 2021 au finalizat aproximativ 600 locuințe noi.

Piața rezidențială a prins un avânt teribil în prima jumătate a acestui an. Asta, în contextul în care, la nivel național, numărul locuințelor tranzacționate în perioada ianuarie-mai a fost cu 70% mai mare față de aceeași perioadă a anului 2020.

De menționat ar fi că prețurile nu sunt dictate neapărat de efectul direct al creșterii prețurilor la materialele de construcții. Mai degrabă ar putea fi vorba despre o creștere graduală, în funcție de locuințele care ajung la maturitate și intră în piață cu prețuri ajustate la noua realitate de costuri și salarii.

Așadar, conform Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, în primul semestru al anului 2021 au fost finalizate 597 locuințe. Din acest total, 512 locuințe au fost executate în mediul urban, iar 85 în mediul rural. În trimestrul al doilea al acestui an au fost construite 388 locuințe, cu 271 mai multe comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020.

Dintr-un studiu efectuat recent, reiese că 70% din cumpărători au avut ca intenție locuirea și erau familii tinere. Un procent de 15% din cumpărători au avut ca scop investiția, iar alți 15 % au cumpărat locuințe pentru un membru al familiei.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: