-0.1 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

În aproape două săptămâni, pacienții din Spitalul Județean vor avea parte de unitățile de imagistică medicală promise!

Aparatura de cel mai înalt standard promisă pacienților din Spitalul Județean va fi funcțională în cel mult două săptămâni, speră conducerea instituției care a anunțat zilele trecute în ce stare se află CT-ul și RMN-ul amplasate la parterul spitalului:

În finalul lunii octombrie va intra în funcțiune RMN-ul din Spitalul Județean de Urgență Bistrița, în timp ce Computerul Tomograf are încă nevoie, datorită radiațiilor pe care le implică, de autorizații speciale din partea CNCAN București. „Să sperăm că vom reuși să-i convingem să vină cât mai repede să facă verificările necesare. Nu putem da drumul CT-ului, chiar dacă el este montat și funcțional, până când nu avem autorizațiile de funcționare de la această instituție a statului…”, a precizat Radu Moldovan zilele trecute, cu prilejul semnării contractului de lucrări pentru extinderea secției de Terapie Intensivă și a Unității de Transfuzii Sanguine din cadrul Spitalului Județean de Urgență.

„Computerul Tomograf este instalat și funcțional, am primit din partea Ministerului Sănătății o notificare cum că vor veni marți, în 9 octombrie, pentru punerea în funcțiune a echipamentului și instructajul personalului. Din păcate nu s-au prezentat la data precizată, însă vom lua legătura cu ei. RMN-ul este în stare avansată de montare, este un echipament mult mai complex decât CT-ul, deci mai durează aproximativ 2 săptămâni montarea lui”, a punctat Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean.

Acesta a adăugat că, din fericire, RMN-ul nu necesită o autorizație specială pentru funcționare, astfel încât, în momentul în care se finalizează montajul, aparatul va putea intra în utilizare.

Managerul spitalului a recunoscut că multă lume i-a trimis mesaje în legătură cu modul de operare al acestor echipamente, însă a precizat că acestea sunt echipamente integrate în spital și sunt pentru uzul pacienților internați. „Timpii de așteptare pentru un RMN programat prin Casa de Asigurări nu vor fi influențați de punerea în funcțiune a acestor echipamente. Deocamdată ele se adresează doar pacienților din spital…”, a subliniat managerul Spitalului Județean.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...