În 18 septembrie, Let`s Do It, România! serbează a 8-a aniversare. De 8 ani aproape două milioane de voluntari fac curățenie concomitent în toată țara. Programul de curățenie generală va avea loc și la Bistrița. AFLĂ cum poți lua parte:
1,9 milioane de voluntari se pregătesc să facă România mai curată, într-o singură zi. Let`s Do It, România! va avea loc și anul acesta, când ajunge la ediția cu numărul 8. Anul aceste se vor igieniza zonele naturale din 29 de județe, inclusiv Bistrița-Năsăud.
Puteți lua parte la acțiune prin înscriere AICI. Dacă nu puteți participa fizic la acțiune îi puteți ajuta pe voluntari prin marcarea locurilor cu deșeuri.
„Let`s Do It, România!” îi invită pe cei care doresc să fie parte din schimbare să fie voluntari digitali, adică să marcheze deșeurile pe care le întâlnesc în natură, în aplicația Trash Out. Echipa Let`s Do It, România!” va trimite sesizări autorităților prin platformă, iar în maximum 30 de zile, acestea revin cu un status în ceea ce privește zonele respective”, precizează organizatorii.
Asociația RURALIS, echipa de coordonare Let`s Do It, România! pentru Bistrița-Năsăud pune la dispoziția voluntarilor saci din material biodegradabil și mănuși de protecție. Pentru mai multe informații îl puteți contacta pe coordonatorul Cristian Țetcu la numărul de telefon 0722494865.
Foto: Let`s Do It, România! Facebook