-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Iarna aceasta dăruim o cană de fericire pentru copilașii de la CSEI nr. 2 Bistrița. Au nevoie de echipamente pentru kinetoterapie

Ediția a IX-a a proiectului „O cană de fericire” a Rotaract Bistrița Omnia este dedicată copilașilor de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 din Bistrița. Cu bănuții adunați din donații va fi dotată cu echipamente sala unde aceștia fac kinetoterapie.

Cu bucurie și emoție, anunțăm revenirea proiectului de suflet „O cană de fericire”, ajuns în acest an la ediția a IX-a. Organizat de Rotaract Bistrița Omnia, în parteneriat cu Rotary Bistrița, Rotary Bistrița Nosa, Rotary Năsăud și Interact Bistrița Nosa, este un prilej de a aduce spiritul sărbătorilor mai aproape de comunitate și de a sprijini oamenii care au nevoie de ajutorul tuturor.

O cană de fericire” este o inițiativă caritabilă care, în fiecare an, demonstrează puterea solidarității.

În schimbul unei donații minime, participanții care ajung la căsuța Rotaract din cadrul Târgului de Crăciun Bistrița, pot primi o cană personalizată umplută cu o băutură caldă„, explică cei de la Rotaract Bistrița Omnia.

Anul acesta, donațiile strânse vor fi folosite pentru o cauză importantă: dotarea cu echipamente a sălii de kinetoterapie din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 din Bistrița.

Astfel, vor fi îmbunătățite condițiile în care copiii urmează ședințele de kinetoterapie, ușurându-le procesul de recuperare și dezvoltare.

Persoanele care doresc să sprijine acest proiect sunt așteptate la căsuța Rotaract, amplasată în cadrul Târgului de Crăciun Bistrița, care se desfășoară în perioada 30 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025.

Fiecare donație va fi răsplătită cu una dintre cele 8 modele de căni personalizate, o băutură caldă, cadouri de Crăciun și, mai presus de toate, satisfacția că au contribuit la o cauză nobilă”, mai precizează aceștia.

Căsuța Rotaract va fi deschisă zilnic pe toată durata Târgului de Crăciun, iar voluntarii vor fi acolo pentru a oferi informații despre proiect.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.