Un bărbat din Bistrița-Bârgăului a fost amendat cu 4000 de lei, după ce a abandonat gunoaie în natură. Acesta a fost surprins de o cameră de supraveghere.
Unui bărbat din Bistrița-Bârgăului i-a venit de hac o camera video care l-a surprins în timp ce abandona din remorca mașinii gunoaie în natură, în aceeași localitate.
„B.V. din Bistrița Bârgăului a fost suprins aruncând deșeuri în zona Tăușor de pe raza localității Bistrița Bârgăului, faptă pentru care a fost amendat de Poliție cu suma de 4.000 de lei”, precizează ADI Deșeuri, care și-a trimis inspectorii în zonă și l-au amendat pe bărbat.
ADI Deșeuri a montat camera de supraveghere în zonele predispuse abandonului de deșeuri în natură, pentru a-i depista pe cei care ignoră regulile de bun simț și poluează natura.


