-0.7 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

I-a îmbrățișat și i-a furat! „Iubărețul”, un botoșănean de 72 de ani, găsit de polițiști!

Un bărbat de 72 de ani din Botoșani îmbrățișa persoane, pe stradă. Doar că, în urma îmbrățișării le sustrăgea oamenilor portmoneele. Mai mulți bistrițeni i-au căzut victime.

Una din metodele de noutate folosite de hoții de buzunare este cunoscută drept „metoda îmbrățișării”.

Mai exact, hoțul abordează victima ca și cum ar fi vechi cunoștințe, inițiază o conversație, timp în care o îmbrățișează îndelung și în același timp îi sustrage din buzunare banii sau alte bunuri.

Trei persoane din județul nostru, victimele unui botoșănean

Polițiștii au reușit să identifice un hoț care folosea această metodă. Surprinzător este că infractorul are o venerabilă vârstă.

În urma activităților de cercetare penală întreprinse de polițiști, a fost identificată și ulterior depistată persoana bănuită de comiterea faptelor, în persoana unui bărbat de 72 de ani, din Botoșani, fiind totodată recuperat integral prejudiciul și restituit celor trei persoane vătămate”, transmit reprezentanții IPJ BN.

Cele trei victime au fost „îmbrățișate” în 16 martie și în 17 martie 2022.

În 16 martie a.c., polițiștii Poliției orașului Beclean au fost sesizați de către un bărbat de 76 de ani, din Chiuza. Acesta le-a adus la cunoștință faptul că este victima unei infracțiuni de furt. Din primele verificări polițiștii au constatat că o persoană necunoscută, prin metoda îmbrățișării i-a sustras bărbatului portmoneul. În acesta se afla suma de 400 de lei, un card bancar și actul de identitate.

Ieri, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud, au fost sesizați despre comiterea unor fapte similare pe raza orașului. Victime au fost două femei de 78 și 26 de ani, din Runcu Salvei. Prejudiciul cauzat în urma furtului a constat în suma de 350 de lei, cupoane de pensie și un telefon în valoare de 1400 de lei”, explică IPJ BN.

SFATURILE polițiștilor:

  • Fiți în permanență atenți la ce se întâmplă în jurul dumneavoastră, mai cu seamă atunci când vă aflați în aglomerație.
  • Pentru a evita să deveniți ținte ale unor astfel de infractori, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud vă recomandă să țineți cont de următoarele sfaturi:
    • Evitați să ţineţi portofelul/telefonul mobil/banii în buzunarul de la spate al pantalonilor şi nu vă etalaţi în mod ostentativ banii.
    • Dacă aveți bani asupra dumneavoastră, tineți-i într-un loc greu accesibil.
    • Evitaţi pe cât posibil zonele aglomerate. Atunci când staţi la rând, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit.
    • Dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, căutaţi să vă schimbaţi locul.
    • Fiți circumspecți atunci când o persoană necunoscută se apropie prea mult de dvs, pretinzând că este o veche cunoștință și insistă să vă îmbrățișeze!
  • Dacă totuși ați devenit victima unui hoț din buzunare sau ați fost martor la o astfel de faptă, reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestuia:
    • înălţime
    • trăsături ale feţei
    • semne particulare
    • vestimentaţie
    • particularităţi în vorbire sau comportament
    • sunați la 112!

 

Sursă Foto – reassura.com

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...