Tot mai multe terenuri devin invizibile în jurul municipiului Bistrița. Unul a scăzut de la 280 la 60 de hectare, altul, de doar 2 ha costă 2.000.000 de euro.
Când H.G. Wells a scris cartea „Omul invizibil” cu siguranță că nu s-a gândit, nici măcar o secundă, la zecile de mii de hectare evaporate în ultimii 30 de ani din România, Bistrița nefăcând abstracție de la regulă. Dar, cum și regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, așa și unele terenuri din Bistrița sunt făcute să nu mai fie. Teoretic, practic ele există.
Povestea noastră face referire la două terenuri: unul de vreo 280 de hectare din zona Poligonului și Aerodromului, acolo unde, politicienii își doresc să construiască cartier pentru tineri și nu numai, iar celălalt de doar 2 hectare și, pe care, Primăria Bistrița nu îl mai găsește, deși, el e acolo, la doi pași de defuncta Roseyarns.
Terenul numărul 1: de la 280 la 60 de hectare
Totul a plecat de la o emisiune TV , una la care a participat viceprimarul și candidatul PSD la Primăria Bistrița, Cristian Niculae. Acesta l-a acuzat pe Ioan Turc, liderul PNL BN și posibil contracandidat la fotoliul ocupat încă de Ovidiu Crețu, că nu ar cunoaște realitatea în ceea ce privește terenurile din zona Cocoș-Poligon-Aerodrom, acolo fiind vorba doar de 60 de hectare, nu de 282,20 hectare, existente în Planul Urbanistic Zonal aprobat într-o Hotărâre de Consiliu Local din anul 2010.
Așa cum era de așteptat, Ioan Turc a reacționat foarte repede, în joc fiind, reamintim, un proiect care vizează construirea unui cartier pentru tineri.
„Cristian Niculae a spus că eu nu cunosc realitatea din zona Cocoş – Poligon, că sunt de fapt doar 60 de hectare. Chiar şi aşa, dacă ar fi, 60 de hectare înseamnă de trei ori mai mult dacă e să ne raportăm doar la acest indicator de suprafaţă faţă de ce propuneţi dumneavoastră. Eu vorbesc despre ceva, domnul Niculae bate păşunea despre cu totul şi cu totul altceva. Niculae propune construirea de case, de blocuri, în zona industrială de către o anumită categorie de oameni, eu vorbesc despre extinderea pe termen scurt, mediu şi lung a oraşului, cu adresabilitate către toate categoriile de vârstă”, spune Ioan Turc, referindu-se la proiectul vicelui Cristian Niculae de a dezvolta un cartier de locuințe în zona străzii Livezi din Bistrița, în apropierea zonei industriale, acolo unde sunt disponibile 20 de hectare de teren.
În contextul celor 60 de hectare din zona Cocoș-Poligon, Ioan Turc a venit și prezentat o Hotărâre de Consiliu Local din anul 2010, HCL care aproba PUZ-ul, adică Planul Urbanistic Zonal, pentru pentru Complexul Sportiv Polivalent din Unirea pentru o suprafaţă de 282,20 hectare și, pe care spune Turc, s-ar putea construi 400 de terenuri de fotbal: „Domnul Niculae, a intrat la apă terenul din zona Cocoş – Poligon? Numai este pe hartă, a plecat undeva? E acolo, vă asigur”, a punctat Turc.
Mai mult, Turc s-a întrebat retoric dacă, nu cumva, și acest teren a devenit invizibil, așa cum s-a întâmplat și cu cel oferit, cândva, cu foarte multă dărnicie celor de la Roseyarns: „E un teren de peste 2 hectare în valoare de 2.000.000 de euro și, despre care, nimeni nu mai suflă o vorbă!”.
Despre ce este vorba:
De 2 hectare de teren aflate în proprietatea Roseyarns pe Drumul Cetății, vândute cândva cu 15 mii de euro. Din 2015, Roseyarns se află în insolvență, cu peste 20 de creditori care urmăresc să-și recupereze creanțele.
Istoria terenului respectiv are strânsă legătură cu defuncta Gloria Bistrița, club de fotbal care a primit sub titlu gratuit un teren pe centura Bistriței, teren care a fost achiziționat de italienii de la SC ROSEYARNS SRL. Precizăm că este vorba de una dintre cele mai discrete companii mari din Bistrița, care acum 10 ani rula aproape 10 milioane de euro în industria textilă.
În anul 2002, investitorul italian, SC ROSEYARNS SRL, a solicitat primăriei și Consiliului Local închirierea unei suprafețe de 7.447 mp aflată în proximitatea obiectivului de investitii „Fabrica de textile” pentru organizarea lucrărilor de șantier.
„Ulterior, s-a constatat că suprafața reală a terenului este de 19.403 mp, adică de aproape 2 ha. După un an, în 2003, investitorul se adresează Consiliului Local cu cererea de a cumpara terenul de circa 2 ha, cu angajamentul că va construi pe acest teren «clădiri cu caracter economic și social, societatea având deja în proiect realizarea pentru salariații săi cantină, club, cabinet de medicina muncii, sală și teren pentru activități sportive»” , a explicat Turc în ianuarie 2019.
El arată că, plecând de la această solicitare, Consiliul Local hotărăște vânzarea suprafeței de 19.403 mp, proprietate privată a municipiului Bistrița, situat în municipiul Bistrița, Str. Drumul Cetații, sub condiția rezolutorie de a utiliza terenul doar pentru realizarea obiectivelor cu caracter economic și social la care investitorul s-a angajat.
„Prețul de vânzare a fost stabilit la 0,75 euro mp, în realitate contractul fiind mai degrabă o donație decât o vânzare-cumpărare. Realizarea obiectivelor de investiții ar fi trebuit să înceapă într-un an de la data semnării contactului şi să fie finalizate în cel mult trei ani de la aceeași dată. În anul 2007, investitorul a solicitat prelungirea termenului pentru începerea lucrărilor până la data de 30 aprilie 2008 și cel pentru finalizarea lucrărilor până la data de 30 aprilie 2010 invocând mai multe motive: existența unui drum de acces pentru riverani între cele două proprietați ale sale, întârzieri legate de realizarea unor lucrări de apă-canal, furtul materialelor de construcție depozitate pe terenul proprietate. Consiliul Local a fost de acord cu solicitarea de prelungire și a cerut îndeplinirea obligațiilor contractuale de către investitor. În condițiile în care, în anul 2010, pe teren nu apăruse nici o urmă de construcție, primăria ar fi trebuit să pună în aplicare art. 3 din contractul de vânzare-cumparare, care prevede cā: «se instituie pactul comisoriu de gradul al IV-lea asupra vânzării, în sensul că, în cazul în care cumpărătorul nu respectă obligația instituită prin clauza rezolutorie, contractul de vânzare-cumpărare se rezoluționează de plin drept, fără notificare și fără punere în întârziere»”, explică Ioan Turc.
Se pare că, ani de zile conducerea primăriei nu a făcut nimic pentru recuperarea acestui teren, în condițiile în care desfășurarea activității investitorului nu are nici o legătură cu activul în cauză:
„Abia în anul 2016, este depusă la instanță o acțiune pentru rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare. Între timp, printr-un absurd absolut, primăria lansează proceduri de cumpărare de teren pentru piața en-gros, cu caracteristici care imită perfect locația și dimensiunile terenului care aparține de drept bistrițenilor”, punctează liberalul bistrițean.
Cine este și ce face Roseyarns?
Înființată în 2001 de câțiva investitori italieni, din 2015 – fix înainte de momentul insolvenței – compania este deținută de SC Spin Factory SA, controlată de un anume Parenti Stefano. Din 2015, Roseyarns se află în insolvență, cu peste 20 de creditori care urmăresc să-și recupereze creanțele. Anul de vârf al companiei a fost 2006, când cifra de afaceri a depășit 15 milioane euro, iar cei mai mulți angajați – 337 – au fost în 2011.
Fabrica este azi de vânzare, prețul solicitat de executori fiind de 2,1 milioane euro. Doar hala de producție are 20.000 mp, iar terenul are o suprafață de 28.000 mp.
Alin Cordoș
