0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Doi bărbați au ajuns după gratii fiindcă au provocat scandaluri. Ce s-a întâmplat:

Un bărbat de 40 de ani, din Herina, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi provocat un scandal în parcarea unei benzinării. Altul, de 32 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore fiindcă și-a amenințat soția și a distrus mașina în care se afla aceasta.

La data de 19 mai a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un eveniment sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie de 39 de ani din Vermeș. Aceasta ar fi fost agresată de către un bărbat de 40 de ani, în timp ce se afla în parcarea unei benzinării. De asemenea, bărbatul ar fi provocat distrugeri la oglinda retrovizoare a autoturismului, precum și telefonului femeii.

În cadrul cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, pentru aplanarea conflictului, ar fi intervenit un alt bărbat, rudă a femeii, care ar fi fost agresat de bărbatul de 40 de ani. Cercetările în cadrul dosarului au fost astfel extinse cu privire la comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice”, potrivit IPJ BN.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ieri, în jurul orei 13.30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au intervenit pentru aplanarea unui alt scandal, sesizat de către o femeie de 31 de ani, din Feldru, prin 112.

Din verificările efectuate la fața locului, a reieșit faptul că femeia de 31 de ani se afla într-un autoturism, împreună cu o altă femeie și intenționau să iasă din curtea imobilului, moment în care soțul ei, un bărbat de 32 de ani, care se afla la volanul unui alt autoturism, ar fi blocat ieșirea din curte.

Ulterior, bărbatul de 32 de ani și-ar fi amenințat soția, iar autoturismului în care se afla aceasta i-ar fi provocat distrugeri. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului”, mai spune sursa citată.

Totodată, în cadrul cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

El a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în vederea arestării preventive.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...