13.2 C
Bistrița
vineri, martie 14, 2025

Harul lui Dumnezeu, peste oameni: Preoții au sfințit casele înainte de Bobotează

Conform obiceiului, încă din primele zile ale anului, preoții din Bistrița, ca și cei din întreg județul, de altfel, au pornit din casă în casă pentru a sfinți locuințele. Este o tradiție ca, înainte de Bobotează, preoții să „meargă cu crucea”, iar creștinii să primească binecuvântarea acestora.

Tradiția ortodoxă spune că în ajunul Bobotezei trebuie sfințite casele. Încă din primele zile ale Noului An, prin scările blocurilor din Bistriţa a răsunat cântecul „În Iordan botezându-te Tu, Doamne…”. Sunt cuvintele care vestesc sosirea preoţilor parohi însoţiţi de copii, pe la casele enoriaşilor.

Slujitorii Domnului, însoţiţi de un diac şi doi-trei copii sau tineri, vizitează casele bistriţenilor pe care le sfinţesc cu Agheasma Mare. Se cântă, în acest timp, În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Și Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţie”.

De regulă preotul trebuie întâmpinat de capul familiei, cu o lumânare aprinsă în mână. Casa trebuie de asemenea să fie luminată. Pe rând, membrii familiei sunt în mod simbolic botezaţi cu busuiocul înmuiat în apă sfinţită, fiind invitaţi să sărute crucea.

Preotul paroh sfinţeşte apoi fiecare cameră din casă cu busuioc înmuiat în apă sfinţită: „Se sfinţeste casa aceasta, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”.

Tradiţii frumoase în aşteptarea Bobotezei: umblatul cu crucea şi sfinţirea caselor…” – au postat cei care se ocupă de pagina Maierul de Astăzi

Sursa foto @ Parohia Ortodoxă Maieru

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grill StopBistrița: Ciolan de porc ROTISAT și platouri generoase, pentru o masă copioasă alături de familie sau prieteni

O masă copioasă alături de familie sau de prieteni se poate organiza imediat. Grill StopBistrița pregătește...

Vizibilitate perfectă, siguranță sporită!

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița - Dealer & Service Autorizat Škoda, lansează o ofertă specială pentru posesorii de automobile Škoda fabricate între 2018 și 2020:

Clinica Sanovil angajează kinetoterapeut, Centrul Micul Prinț caută psiholog. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița angajează Kinetoterapeut, iar Centrul Micul Prinț caută psiholog / psihopedagog. Pleșcăviță Bistrița are nevoie de personal Fast Food. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, EUROCOMPOZITE, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING.